Home Dezvaluiri Pilotul misteriosului elicopter prăbușit în Maramureș era maior din Belarus

Pilotul misteriosului elicopter prăbușit în Maramureș era maior din Belarus

0

Pilotul elicopterului prăbuşit pe raza comunei Săpânţa, judeţul Maramureş, era din Belarus, avea gradul de maior de aviaţie şi a fost dat dispărut de autorităţile din ţara sa la începutul lunii martie, după ce plecase spre Ucraina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul comunei Săpânţa, Gheorghe Stan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că elicopterul nu a fost fabricat în serie, ci a fost construit de cineva care se pricepe.

„Am fost la faţa locului, am fost anunţaţi de un cioban de la o stână care a descoperit epava elicopterului prăbuşit în pădure, la vreo 20 de kilometri de centrul comunei Săpânţa, într-o zonă greu accesibilă. Pilotul este din Belarus, maior de aviaţie, iar elicopterul prăbuşit era improvizat, construit de cineva care se pricepe la aşa ceva. Nu avea elemente de identificare, dar era puternic, cu două elice. Din câte ne-am dat seama, prăbuşirea ar fi avut loc în urmă cu două-trei săptămâni.Există o bănuială, suspiciune că ar fi fost implicat în contrabandă cu ţigări”, a spus Stan.

Ad

Exit mobile version