Pierderea mirosului, un pronostic bun

Pierderea mirosului este nu doar unul dintre factorii de diagnosticare timpurie a COVID-19, ci şi simptomul unui pronostic bun al bolii, potrivit unui studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Complutense şi de la Spitalul Clinic San Carlos din Madrid, relatează EFE.

Cu ajutorul acestui studiu realizat în numeroase centre şi cu participarea a 5.868 de pacienţi internaţi, cercetătorii spanioli au descoperit că, deşi constituie încă un mister, anosmia – pierderea mirosului – acţionează şi ca un pronostic bun pentru evoluţia acestei boli.

„Aceste rezultate au multe implicaţii, de la evaluarea iniţială a pacienţilor şi până la capacitatea de a înţelege fiziopatologia. Este posibil ca invazia epileliului nazal să activeze o imunitate adecvată, evitând astfel furtuna de citokine”, a explicat Jesus Porta-Etessam, profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii Complutense din Madrid (UCM) şi principalul autor al studiului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare