spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.3 C
București

Peştele de import, care „a sufocat piaţa românească”, ajunge adesea în ţară deja expirat sau într-o stare deplorabilă

Peştele de import, care „a sufocat piaţa românească”, ajunge adesea în ţară deja expirat sau într-o stare deplorabilă, a declarat vineri Marius Pîrvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmite Mediafax.

„Am continuat controalele la peşte de import, nu neapărat pentru că avem o problemă cu acesta, dar, din nefericire, acesta a sufocat cumva piaţa românească. Dacă acest produs ar fi conform şi ar îndeplini standardele de calitate necesare, nu ar fi o problemă. Am avut o acţiune amplă pe subiectul peşte de import şi au fost verificaţi foarte mulţi agenţi economici. Numărul celor care sunt în abateri este extrem de mare, depăşeşte 50%. Pentru mine acest lucru este îngrijorător şi din acest motiv, atât pe peşte, cât şi pe sectorul fructe şi legume, vom continua controalele până când operatorii economici vor înţelege că România este o ţară a Uniunii Europene şi trebuie să i se livreze consumatorului un produs de calitate”, a declarat preşedintele ANPC, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, hypermarket-urile „stau foarte bine” în ceea ce priveşte procedurile de calitate, însă punerea în practică a acestora creează probleme pentru marii retaileri, pentru care primează profitul, în detrimentul sănătăţii consumatorilor.

„Am reuşit să verificăm trasabilitatea produsului, de la transportator, la forma frigorifică în care este depozitat şi la livrare, în general, către hypermarket-uri. Am constatat că o mare parte din acest produs vine deja expirat sau într-o stare deplorabilă. Hypermarket-urile stau foarte bine la ceea ce înseamnă proceduri de calitate. Sunt multinaţionale, au documente, au tot ce trebuie, dar mai greu este cu punerea în practică, deşi au om specializat în depozit care, în mod normal, recepţionează marfa care vine din exterior şi ar trebui să nu o mai pună spre vânzare, dar acest lucru continuă. Există o a doua persoană care primeşte marfa în hypermarket, tot conform procedurilor de calitate. Pe rafturi ar trebui să ajungă numai ce este sănătos, bun, conform şi de calitate pentru românul european, că tot sunt poimâine alegeri europarlamentare. […] Se pare raportul profit versus sănătatea populaţiei înclină foarte clar în zona profitului”, a conchis oficialul ANPC.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare