PESTE 800 DE COPII DIN MEHEDINȚI, BENEFICIARI AI UNUI PROIECT EDUCAȚIONAL CE VA FI IMPLEMENTAT DE INSPECTORATUL ȘCOLAR ȘI CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Mehedinți, a fost aprobat parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și ulterior președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și inspectorul școlar general, Cristian Harcău au semnat documentul pentru implementarea unui proiect comun care are ca scop îmbunătățirea accesului la educație timpurie a copiilor din Județul Mehedinți, cu acccent pe cei proveniți din grupuri dezavantajate.

Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți a depus tot astăzi o cerere de finanțare în cadrul Programului Operațional Educație și Ocupare 2021 – 2027, în vederea atragerii de fonduri europene în valoare de 2,5 milioare euro pentru implementarea proiectului “Diversificarea și flexibilizarea serviciilor de educație timpurie în Județul Mehedinți”.

Este vorba despre peste 800 de copii cu vârste preșcolare, din diverse zone ale județului, pentru care se va elabora și se va pune în aplicare o strategie județeană în vederea dezvoltării serviciilor de educație timpurie și asigurarea accesului lor la educație.

Proiectul prevede înființarea a 6 servicii complementare de educație timpurie pilot în județul Mehedinți finanțate din proiect, cu posibilitatea de a fi extins la nivel județean, ulterior, prin finanțare de la bugetul de stat.Totodată, 35 de unități de învățământ timpuriu vor fi dotate cu materiale specifice pe o perioada de 3 ani.

Nu în ultimul rând, pentru prevenirea abandonului, copiii din grupul țintă vor primi pachete personalizate de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, mobilier specifice vârstei, li se vor asigura transportul, tehnologie asistivă, excursii pentru participarea la spectacole de teatru de păpuși, tabere de vară pentru preșcolari și însoțitori.

Totodată, se vor realiza sesiuni de informare și consiliere pentru părinți privind nevoile de dezvoltare ale copiilor (nutriție, siguranță, igienă, îngrijire, sănătate,

educație); activități de conștientizare a părinților/ reprezentanților legali/tutorilor, privind importanța educației timpurii.

“Consider că este un proiect amplu, bine structurat și axat pe diminuarea riscului de abandon în educație. Investind în educație, investim în viitorul județului! Am avut acest principiu pe parcursul mandatului trecut și îl voi dezvolta și acum! Îi felicit pe reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți pentru inițiativă, pe doamna inspector școlar pentru proiecte educaționale, Mariana Glăvan, pentru implicare și le doresc mult succes în atragerea fondurilor și implementarea proiectului.Sigur că noi, Consiliul Județean Mehedinți, vom asigura cheltuielile asumate prin parteneriat și vom susține progresul acțiunilor prin expertiza pe care o avem în implementarea proiectelor cu fonduri europene!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare