Peste 3000 de turiști străini în acest an la Turnu Severin de pe vasele de croazieră. PRIMARUL SCRECIU A SEMNAT CONTRACTUL

Peste 3.000 de turiști vor opri în acest an în Drobeta Turnu Severin, de pe navele de croazieră care tranzitează Dunărea și vor vizita obiectivele turistice din municipiul nostru, anunțat primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu (PSD) pe facebook.

Am semnat astăzi contractul, prin care concesionăm terenul din zona piciorului Podului lui Traian, către cel mai mare tour-operator de turism din țară – Karpaten Turism, pentru construirea unui ponton de acostare. Impreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, am făcut un pas important în dezvoltarea Strategiei de turism pentru Drobeta Turnu Severin, punând orașul pe harta navelor care acostează în porturile europene și aduc turiști din întreaga lume, a afirmat Screciu.

„Astăzi s-a făcut un pas important în dezvoltarea turismului şi punerea în valoare a obiectivelor culturale din Drobeta Turnu Severin. Cel mai mare tour operator din România, Karpaten Turism, va construi pe terenul din zona Piciorului Podului lui Traian un ponton unde vor acosta vasele fluviale de croazieră care vor tranzita Dunărea.Este o investiţie necesară atât pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, cât şi pentru judeţul Mehedinţi, care va aduce o serie de beneficii economice pe termen lung.”, a declarat Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Potrivit reprezentanților agenției Karpaten Turism, de anul viitor, numărul turiștilor va crește la peste 35.000 anual.
Zona de acces către pontonul de acostare a navelor va fi amenajată cu fonduri din bugetul local.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare