Pesta porcină, evoluție explozivă

Numărul focarelor de pestă porcină africană în România a ajuns la 524, dintre care 521 în gospodăriile populaţiei, a precizat, miercuri, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Răducu Brănescu, adăugând că pesta a avut o evoluţie agresivă, explozivă începând cu 9 iunie.

„Ieri s-a împlinit un an de când evoluează în România pesta porcină africană, care a început cu o evoluţie lentă pe flancul de nord-vest al ţării noastre, unde şi astăzi avem în gestiune 14 localităţi afectate. Însă, începând cu 9 iunie, avem o evoluţie destul de agresivă în zona de sud-est a României, intrată prin rezervaţia naturală a Biosferei Delta Dunării, o evoluţie explozivă care generează o situaţie epidemiologică nespecifică. Avem în acest moment în evoluţie 524 de focare de pestă porcină africană pe teritoriul întregii ţări, 521 sunt localizate în gospodăriile populaţiei, trei au fost localizate în exploataţii profesionale. Cea mai mare exploataţie profesională afectată este în Tulcea şi ieri s-a finalizat uciderea în acest focar, fiind eliminate 43.843 de porcine”, a spus Brănescu.

Şeful ANSVSA a informat că au fost sacrificaţi peste 49.000 de porci de la începutul anului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare