Personalul CFR Călători și CFR Marfă ar putea lucra 4 zile pe săptămână cu o reducere a salariului cu 20%

Personalul companiilor CFR Călători şi CFR Marfă ar putea avea programul de lucru redus de la cinci zile la patru zile pe săptămână, în perioada instituirii stării de urgenţă, pe fondul pandemiei de coronavirus, dar, în acelaşi timp, salariul se va micşora proporţional, cu 20%, potrivit unui scenariu pe care îl au în discuţie conducerile celor două societăţi cu sindicatele din domeniu.

„Se discută începând de ieri (luni – n. r.) să se reducă programul de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână şi proporţional şi salariul, adică cu 20%. Este vorba de toată lumea, însă, din punctul meu de vedere, este greu de pus în practică. La birouri poţi, dar în exploatare, dacă nu se reduce şi numărul de trenuri proporţional cu reducerea timpului de lucru, atunci se vor crea multe ore suplimentare care se vor plăti, de fapt cu o cheltuială suplimentară, cu spor de 100%. Eu le-am zis să facă o analiză corectă, pentru că nu vor face altceva decât să sporească cheltuiala societăţii. Dacă, într-adevăr, se reduce şi numărul de trenuri proporţional cu reducerea timpului de lucru, atunci se poate lua în discuţie pe o perioadă de timp”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML).

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare