Persoanele condamnate în baza unor protocoale secrete pot cere despăgubiri la CEDO

Persoanele condamnate în baza unor protocoale secrete pot cere despăgubiri la CEDO, spune la RFI deputatul PSD Florin Iordache. Fostul ministru al Justiţiei declară că evaluarea procurorului general nu trebuie făcută numai în cheia protocoalelor secrete.

Florin Iordache spune că „fiecare persoană într-o funcţie publică la un moment dat trebuie să fie evaluată. Dacă nu acum, peste o lună, peste două, la final de mandat şi aşa mai departe. Dar dacă o anumită persoană care ocupă o funcţie publică nu are nimic ce să-şi reproşeze privind activitatea, că acum discutăm de o activitate managerială, cred că nu are de ce să se teamă procurorul general de o evaluare, că până la urmă, această evaluare vizează întreaga activitate managerială, iar din câte ştiu eu, mandatul procurorului general expiră anul viitor”.

Întrebat dacă există premisele unei revocări a procurorului general, deputatul PSD a răspuns: „Să discutăm acum de o revocare până nu se face o evaluare e mult spus. De aceea, trebuie făcută o evaluare cu foarte mult calm, ţinând cont de tot ceea ce a avut în coordonare procurorul general, întreaga activitate, cu bune, cu rele şi apoi putem discuta de o eventuală revocare. A spune de acum că se porneşte la o evaluare, pentru a fi revocat, este mult spus”.

Florin Iordache crede că „evaluarea Ministerului Public şi a domnului Lazăr nu trebuie făcută numai în cheia protocoalelor, pentru că activitatea dumnealui a vizat mult mai mult, a vizat activitatea Ministerului Public în ansamblul său, cu cele două Direcţii, mă refer la DIICOT şi DNA, deci nu ne putem rezuma acum la a blama într-un fel sau altul activitatea numai pentru protocoale. Trebuie văzută colaborarea interinstituţională, trebuie văzut întregul plan de management, pe care l-a avut atunci când a fost desemnat procuror general”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare