spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-3.1 C
București

Persoane originare din Târgu Mureş, care şi-au construit cariere de succes în străinătate, au vorbit despre ataşamentul lor faţă de oraşul natal

Municipiul Târgu Mureş se caracterizează printr-o spiritualitate şi demnitate aparte; în plus, ne învaţă că trebuie luăm poziţie în vederea apărării intereselor comunităţii noastre – a afirmat Barna Pál Zsigmond, deputat în Parlamentul Ungariei şi secretar de stat responsabil pentru relaţiile cu parlamentul în cadrul Ministerului Afacerilor Europene (EÜM), vineri, la Târgu Mureş, cu ocazia unei mese rotunde organizate ca parte a Celei de-a 12-a Ediţii a Vâltorii Mureşene.

Cu ocazia festivalului cultural maghiar, trei panelişti originari din Târgu Mureş, dar care şi-au construit cariere profesionale de succes în străinătate, au vorbit unui public numeros, adunat în faţa scenei dedicate meselor rotunde pe diverse teme despre forţa şi importanţa legăturii lor cu oraşul natal.

Barna Pál Zsigmond, ministru adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Europene (EÜM) a relatat că, deşi a crescut în municipiul Târgu Mureş în cea mai întunecată perioadă a comunismului românesc, demnitatea intelectuală şi spiritualitatea oraşului i-au permis să-şi trăiască identitatea maghiară în cadrul restrâns al familiei şi al cercului de prieteni, respectiv să dezvolte o interpretare cuprinzătoare despre România, soarta transilvană şi comunitatea maghiară. A precizat că Târgu Mureşul l-a determinat să-şi asume un rol în viaţa publică, în momentul în care el şi ceilalţi membri ai Consiliului Studenţesc înfiinţat în 1990, după căderea dictaturii, au solicitat ca Liceul Bolyai Farkas să devină o instituţie de învăţământ independentă, cu limba de predare maghiară. Acest fapt a fost decisiv în privinţa atitudinii sale faţă de viaţa publică şi a poziţiei adoptate în problema intereselor comunităţii.

El a spus că a ajuns în Ungaria ca student, unde – mai târziu, atât în sfera afacerilor, cât şi în cea politică – a rămas în permanenţă mândru de identitatea sa transilvăneană şi târgumureşeană, chiar şi atunci când, din aceste motive, a devenit ţinta unor atacuri.

Csaba Zöld, actor, cântăreţ şi muzician laureat al Premiului Jászai Mari – cea mai înaltă distincţie de stat ungară în domeniul artei teatrale – a opinat că linia graniţei trasate acum o sută de ani, care îi separa pe maghiarii din Ungaria de cei din Transilvania, a fost îngroşată în mod deliberat şi cu un scop precis în perioada comunistă; dar în ultima vreme, această linie a început să se estompeze. El a descris urbea sa natală ca un oraş cultural cu o energie specială şi o istorie fantastică, în care se întoarce cu mândrie.

Attila Bartis, scriitor şi artist fotograf laureat al Premiului József Attila – cea mai înaltă distincţie de stat ungară pentru literatură – a comparat învelişurile identitare care îl definesc – ca persoană originară din Târgu Mureş, ca maghiar, european şi creştin – cu straturile unei cepe: oraşul său natal formând miezul din interior, care nu poate fi eliminat prin decojire. El a afirmat că pentru el municipiul Târgu Mureş înseamnă două oraşe: primul este o urbe mitică părăsită de el în adolescenţă, când familia sa a emigrat; iar al doilea a devenit realitate abia când s-a întors în 2016; nu ca vizitator, ci pentru a lucra la un proiect teatral.

Scriitorul a mărturisit că, în operele sale, aproape niciodată nu poate să se desprindă de Târgu Mureş. În plus; chiar la capătul celălalt al lumii, într-un univers complet străin din punct de vedere cultural, cu o majoritate musulmană de 90%, pe insula Java – unde a trăit în ultimul deceniu – a descoperit un ritm şi un mod de viaţă asemănătoare celora în care s-a socializat la Târgu Mureş în anii 1970.

„Târgu Mureşul nu leagă oamenii de glie. Ei pot pleca de aici. Dar oraşul exercită o forţă gravitaţională, care îi poate aduce înapoi. Sau îi poate ţine pe traiectorie, să nu zboară în afară, în gol” – a explicat Attila Bartis în legătură cu oraşul său natal în cadrul mesei rotunde de vineri seara, organizate în cadrul festivalului Vâltoarea Mureşeană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dosarul Epstein face o victimă in Europa la nivel înalt

    Fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajčak, a anunțat...

    AstraZeneca, investiții de 15 miliarde de dolari in China

    China a devenit un contribuitor cheie în domeniul inovației...

    Mii de persoane in stradă la Miercurea Ciuc împotriva creșterii taxelor

    Mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la...

    Jeffrey Sachs: Europa se autodistruge

    Țările europene se îndreaptă spre declin prin interzicerea gazului...

    Cină de taină la Bruxelles împotriva lui Trump

    Liderii europeni au pus la cale un plan secret...

    Ministru chinez, anchetat

    Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinarii din China a anunțat...

    MOL mută in Libia

    Grupul MOL a încheiat un nou parteneriat strategic cu...

    Articole relationate

    Categorii populare