Percheziții Miercurea Ciuc: Finanțarea amenajării unui parc a fost supradimensionată de 100 de ori

Szoke Domokos, viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, este suspectat că ar fi favorizat la licitație o firmă care a obținut contractul de amenajare a unui parc, proiect a cărui finanțare a fost supradimensionată de 100 de ori, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres. De asemenea Attila Antal, viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, este suspectat că a obținut beneficii personale de la o firmă căreia i-a atribuit un contract de lucrări în valoare de peste 18 milioane de lei, în calitate de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, potrivit unor surse judiciare.

În schimbul atribuirii contractului de reabilitare a două instituții de învățământ, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, viceprimarul  Antal ar fi beneficiat din partea societății câștigătoare, SC Harbau SRL, de lucrări de construcții în condiții preferențiale la reședința sa din Miercurea Ciuc, imobil aflat în prezent în proprietatea părinților săi.

Conform acelorași surse, firma respectivă a încasat pentru lucrările de construcții efectuate 20.000 de lei, un preț de cinci ori mai mic decât cel real. În plus, la solicitarea lui Antal, o parte dintre materialele de construcții achiziționate au fost facturate către societatea Harbau SRL, care a suportat astfel costul lor.

Viceprimarul Szoke, în calitate de președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, ar fi favorizat societatea bucureșteană Garden Center Group, care a primit un contract de lucrări în valoare estimată de peste 1,3 milioane de lei, cofinanțat din bugetul Administrației Fondului de Mediu. Lucrările au constat în curățarea de gunoaie a unei zone verzi și amenajarea unui parc de mici dimensiuni.

Conform acelorași surse, administrația locală Miercurea Ciuc a acceptat, după finalizarea proiectului, plăți pentru lucrări aferente unei suprafețe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală.

În urma plăților nejustificate, bugetele Ministerului Mediului și municipiului Miercurea Ciuc ar fi fost prejudiciate cu cel puțin 188.000 de lei. Prejudiciul ar fi fost produs în condițiile în care viceprimarul ar fi știut că suprafața reală a zonei amenajate era cu mult mai mică decât cea pentru care a semnat actele de aprobare a cheltuielilor.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții în nouă locații situate în județele Harghita, Mureș și Ilfov, una dintre acestea fiind sediul unei instituții publice, într-o cauză ce vizează fapte comise în perioada 2007 — 2015.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare