Percheziții la ministerele germane de Finanțe și Justiție

Procurorii germani au anunţat joi că au confiscat documente la Ministerul de Finanţe şi Ministerul de Justiţie ca parte a unei anchete privind o posibilă obstrucţionare a justiţiei de către o agenţie guvernamentală care este responsabilă de investigarea spălării banilor, relatează Reuters conform Agerpres.

Procurorii au precizat într-un comunicat că investighează Unitatea pentru Informaţii Financiare (FIU) începând din 2020 din cauză că agenţia nu a transmis mai departe, către poliţie şi justiţie, rapoarte de la bănci privind posibile cazuri de spălare de bani.

Investigaţia a fost declanşată după ce o bancă a raportat către FIU plăţi suspecte spre Africa de peste un milion de euro. Banca avea suspiciuni că plăţile ar avea legătură cu traficul de arme şi de droguri şi cu finanţarea terorismului.

FIU a luat notă de raport, însă nu l-a transmis mai departe către agenţiile de aplicare a legii.

Procurorii au spus că analizează de asemenea faptul că, din momentul în care FIU a prelua controlul asupra spălării banilor în 2017, numărul rapoartelor despre activităţi suspecte a scăzut dramatic.

Ei au mai precizat că verificări anterioare asupra FIU au arătat că a existat o amplă comunicare cu ministerele care au fost verificate joi.

Procurorii vor să stabilească nivelul de implicare al oficialilor din ministere în deciziile FIU.

FIU este parte a Administraţiei Federale a Vămilor, care este controlată de Ministerul de Finanţe. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Mini puterile de mijloc” și rolul lor in noua ordine mondială

    Țările cu influență limitată, dar cu o putere semnificativă...

    Aliatul ucrainean al lui Hitler reînhumat la Kiev

    Sub învăluirea nopții, un nou spectacol ucraineano-nazist s-a desfășurat...

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Articole relationate

    Categorii populare