spot_img
4.3 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalizePentru a rămâne la Putere, premierul socialist i-a amnistiat pe separatiștii catalani

Pentru a rămâne la Putere, premierul socialist i-a amnistiat pe separatiștii catalani

-

Un fost membru al guvernului regional catalan şi un poliţist au devenit, marţi, primii beneficiari ai legii amnistiei separatiştilor catalani, adoptată luna trecută, dar blocată în sistemul judiciar spaniol, informează AFP.

- Reclama -

Înalta Curte de Justiţie a Cataloniei (TSJC) a decis să „pronunţe stingerea răspunderii penale” pentru Miquel Buch, fost consilier (ministru) de Interne în guvernul Cataloniei şi pentru un ofiţer de poliţie, potrivit unei hotărâri datate şi publicate marţi.

- Advertisement -

Peste 400 de separatişti, condamnaţi sau puşi sub acuzare pentru diverse infracţiuni ce decurg din declaraţia unilaterală de independenţă a Cataloniei în 2017 şi din evenimente anterioare şi posterioare, speră să beneficieze de această lege adoptată de Parlamentul Spaniei pe 30 mai, dar a cărei aplicare a întâmpinat multe obstacole juridice.

Buch a fost condamnat anul trecut la patru ani şi jumătate de închisoare pentru delapidare şi prevaricare deoarece a angajat în 2018 şi a plătit din fonduri publice un membru al poliţiei catalane pentru a servi drept gardă de corp pentru liderul încercării de secesiune eşuată a Cataloniei din anul precedent, Carles Puigdemont, în timp ce acesta se afla în exil în Belgia. Acest ofiţer, Lluis Escola, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru această infracţiune.

- Advertisement -

Puigdemont, care încă locuieşte în Belgia pentru a scăpa de justiţia spaniolă, este principalul lider vizat de această amnistie. El speră să se poată întoarce rapid în Spania după adoptarea legii, dar situaţia lui nu s-a schimbat deocamdată în ochii justiţiei spaniole, care l-a acuzat de delapidare, nesupunere şi chiar de terorism, în special ca urmare a presupusului său rol în revoltele din Catalonia din 2019.

Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a fost de acord cu adoptarea legii amnistiei, faţă de care îşi exprimase opoziţia iniţial, în schimbul sprijinului din partea celor două partide independentiste din Catalonia, inclusiv cel al lui Puigdemont, pentru învestirea sa în noiembrie pentru un nou mandat de patru ani în fruntea guvernului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img