spot_img
21.4 C
București
sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăAnalizePauliuc (PNL): Astăzi nu au fost aprobate normele Planului de Combatere a...

Pauliuc (PNL): Astăzi nu au fost aprobate normele Planului de Combatere a Cancerului.Lucrul cel mai grav, abrogarea articolului 7 privind obligaţia ca în 120 de zile să se facă normele. Pacienţii din România nu mai au nicio speranţă

-

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a declarat joi, după anunţul Executivului privind adoptarea normelor Planului de Combatere a Cancerului, că astăzi nu au fost aprobate normele şi, cel mai grav este abrogarea articolului 7 din lege, care spunea foarte clar că Ministerul Sănătăţii avea obligaţia ca în 120 de zile să facă aceste norme. Ea a arătat că în acest moment, pacienţii din România nu mai au nicio speranţă, pentru că nu mai au nicio obligaţie cei din minister să facă normele.

”Astăzi nu au fost aprobate normele, nici măcar o normă, în prima citire, nu ştim despre ce este vorba, eu nu ştiu despre ce este vorba, la ce face citire, am înţeles ceva cu Registrul pacienţilor incologici (..) Noi vorbim despre o Ordonanţă, astăzi, în Guvern a fost aprobată o Ordonanţă care modifică o lege aprobată în Parlamentul României, promulgată de preşedintele României, o lege unde domnul Rafila, domnul Ciolacu, Pauliuc Nicoleta, domnul Bodog (..) suntem semnatari, am semnat această lege. Unde, pentru prima dată în România avem un consens politic pe sănătate şi am acceptat toţi că este nevoie în România de un plan în oglindă la planul european de luptă împotriva cancerului”, a declarat Nicolae Pauliuc într-o intervenţie la Antena 3. Senatoarea PNL a precizat că ”ministrul Alexandru Rafila, pe lângă faptul că pe parcursul celor 6 luni când trebuia să elaboreze aceste norme a contestat, a spus că Planul nu e bun şi că trebuie refăcut, vine astăzi şi spune că el face prin această Ordonanţă de urgenţă, planul, legea perfectă”. ”Dar vreau să vă dau o veste tristă. Pacienţii oncologici aşteptau astăzi normele, speranţa de viaţă, voiau să ştie exact cât trece din momentul diagnosticării până întră în tratament”, a precizat Pauliuc. Ea a menţionat că ”lucrul cel mai grav, din punctul ei de vedere, care s-a întâmplat, este abrogarea articolului 7 din lege, care spune foarte clar că Ministerul Sănătăţii avea obligaţia ca în 120 de zile să facă normele. Acest articol a dispărut”, a menţionat Pauliuc. ”Românii trebuie să înţeleagă că, din punctul de vedere al domnului Rafila, putem să intrăm cu norme în prim citire şi să iasă după şase luni sau un an de zile”, a mai spus Nicoleta Pauliuc. ”Faptul că tu abrogi termenul în care Ministerul Sănătăţii trebuie să facă norme şi să aducă speranţe pentru mine este lucrul cel mai grav. Pe mine asta mă sperie, că din acest moment, pacienţii din România nu mai au nicio speranţă, nu mai au nicio obligaţie cei din minister să facă normele”, a explicat Pauliuc.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img