Home Analize Paul Stănescu a demisionat din Guvern după ce la prânz refuzase

Paul Stănescu a demisionat din Guvern după ce la prânz refuzase

0

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Paul Stănescu a demisionat luni din funcţiile pe care le avea în Guvernul Dăncilă.

„În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16495/26.11.2018.

Am spus-o şi o repet: sunt un om de onoare, responsabil şi implicat, nu am urmărit niciun interes personal şi nu m-am agăţat niciodată de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistenţele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcţie, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi exercita atribuţiile la minister cu responsabilitate şi implicare, în aşa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproşeze!”, se arată într-un comunicat de presă.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că i-a cerut vicepremierului Paul Stănescu să demisioneze din guvern, dar acesta ”nu a dorit să-și dea demisia”. ”E un fapt încheiat, s-a dat vot în CEX pentru demisia lui Paul Stănescu, privim la viitor”, a mai spus premierul.

Viorica Dăncilă a mai spus că i-a trimis președintelui Iohannis cererile pentru revocarea lui Paul Stănescu și Lucian Șova, dar președintele nu a semnat decretele.

Ad

Exit mobile version