spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.8 C
București

Patronul firmei de salubritate Urban, reținut de procurori pentru evaziune fiscală

Patronul firmei de salubritate Urban SA, Teodor Gabriel Florescu, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, el fiind acuzat de evaziune fiscală, transmite Agerpres.

În același dosar, au mai fost reținute alte două persoane, Sena Marica și Eleonor Marica, toți urmând a fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, alte patru persoane, Mihai Mieluță, Mihai Lenuța, Mihai Cornel și Radu Franț, au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile.

Reținerile în acest dosar vin după ce marți polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR au efectuat 18 percheziții în București, Ilfov, Vâlcea și Suceava, printre care și la firma de salubritate Urban, pentru destructurarea unei rețele infracționale specializate în evaziune fiscală, prejudiciul în acest caz ridicându-se la aproximativ 23.000.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru a se sustrage de la plata TVA și a impozitului pe profit, Teodor Gabriel Florescu a organizat împreună cu Eleonor Marica un circuit fictiv de documente, în care au fost interpuse mai multe firme (în cadrul cărora aveau calitate de asociați și/ sau administratori ceilalți inculpați), înregistrând astfel achiziții de servicii fictive de servicii de sortare a deșeurilor și servicii de închiriere a unor utilaje.

O altă modalitate utilizată de Teodor Gabriel Florescu pentru a se sustrage de la plata de TVA a fost aceea de a înregistra în contabilitatea societății comerciale al cărei asociat și administrator este, mai multe achiziții fictive de terenuri la un preț supraevaluat, de aproximativ 180 ori mai mare decât prețul pieței.

Prejudiciul total adus bugetului de stat este compus din sumele de 52.624.478,44 lei reprezentând TVA de plată și impozit pe profit aferente achizițiilor fictive de servicii și respectiv de 23.866.320 lei reprezentând TVA de plată aferentă tranzacțiilor imobiliare.

În privința celor patru persoane puse sub control judiciar, procurorii susțin că, în perioada 2008-2010, acestea au derulat operațiuni contabile fictive prin care au tranzacționat produse petroliere precum și alte bunuri mobile sau imobile, prin intermediul unor firme fantomă, în vederea deducerii de taxe și impozite ori în scopul reciclării unor sume de bani provenite din infracțiuni.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Teodor Gabriel Florescu deține 58,98% din acțiunile firmei Urban SA București, companie aflată în insolvență.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare