Patronii distribuitorului de alimente Alfredo, reținuți pentru evaziune fiscală

Mihai Cristian Dărmănescu și Florin Daniel Nistor, acționari și administratori ai grupului de firme Alfredo, au fost reținuți de procurorii DIICOT sub acuzația de evaziune fiscală și vor fi prezentați miercuri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, transmite Agerpres.

n același dosar a fost reținut și Cătălin Leonte, pentru care procurorii cer de asemenea arestarea preventivă.

Procurorii DIICOT și ofițeri de poliție judiciară au efectuat marți 23 de percheziții domiciliare și la sediile sociale ale unor societăți comerciale din București și județele Ilfov, Constanța și Bacău, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2009 — 2010, reprezentanții legali ai SC Alfredo Fresh SRL și SC Alfredo Foods SRL au constituit un grup infracțional organizat împreună cu mai multe persoane, în scopul organizării unor circuite financiare fictive de natură să asigure sustragerea societăților comerciale de la achitarea TVA aferentă comercializării pe piața internă a produselor alimentare achiziționate din spațiul intracomunitar.

Anchetatorii susțin că membrii grupării au creat un mecanism extrem de bine pus la punct, înființând pe teritoriul României, prin intermediul mai multor persoane, zeci de societăți comerciale cu un comportament de tip „fantomă”, care funcționau o scurtă perioadă de timp, fiind interpuse în raporturile comerciale dintre furnizorii reali de marfă din Uniunea Europeană și beneficiarii finali SC Alfredo Fresh SRL și SC Alfredo Foods SRL.

Societățile cu comportament de tip „fantomă”, interpuse în lanțurile comerciale între furnizorii din spațiul comunitar și societățile beneficiare SC Alfredo Fresh SRL și SC Alfredo Foods SRL, fie nu au funcționat la sediile sociale declarate, fie contractele privind sediile sociale erau expirate, multe dintre acestea neavând puncte de lucru și nici salariați.

Sediile sociale erau formale, de cele mai multe ori fiind sediile unor cabinete de avocatură și utilizate exclusiv pentru primirea corespondenței.

Aceste societăți comerciale au fost folosite pentru a simula tranzacții comerciale, fiind interpuse între un furnizor extern și societatea care reprezenta adevăratul beneficiar al tranzacției.

După o perioadă de timp, societățile erau cesionate, de regulă tot unor cetățeni străini care dețineau calitatea de asociat/ administrator la mai multe societăți comerciale și care părăseau teritoriul țării la scurt timp după preluarea societăților.

Societățile erau înființate, de regulă, pe numele unor persoane greu de identificat, având cetățenie străină sau pe numele unor persoane apropiate liderilor grupului infracțional, care acceptau să figureze în calitate de asociat/ administrator, în schimbul unor sume de bani.

Prejudiciul produs de cele două societăți comerciale prin eludarea plății către bugetul de stat a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată este de aproximativ 12.000.000 euro.

În acest dosar, sunt cercetate și alte persoane, sub control judiciar: Soliman Ahmed Hesham Husein, Pasa Murat, Al Madfai A H Jankeer, Karatas Cem, Tadal Fakdet, Kerkutlu Muzaffer, Elena Daniela Bâsceanu, Mihaela Daniela Nica și Mirela Iolanda Secelean.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, SC Alfredo Foods SRL îi are ca acționari pe Mihai Cristian Dărmănescu (20,7%), Florin Daniel Nistor (20,7%) și SC Algrefo Logistic SRL (59,86%) iar SC Alfredo Fresh SRL îi are ca acționari pe Mihai Cristian Dărmănescu (50%) și Florin Daniel Nistor (50%). Cei doi sunt și acționari și la SC Algrefo Logistic SRL, cu câte 50%.

Alfredo Fresh și SC Alfredo Foods fac parte din grupul de firme Alfredo, unul dintre cei mai importanți distribuitori de produse alimentare din România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare