Patriarhul nu va merge la înmormântarea de la Curtea de Argeș, dar va fi prezent la Palatul Regal din București

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va fi prezent sâmbătă la ceremoniile religioase de la Palatul Regal oficiate la catafalcul Reginei Ana, dar nu va merge la Curtea de Argeș, a confirmat, pentru AGERPRES, Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, Întâistătătorul BOR va fi prezent, la ora 10,30, la Palatul Regal, alături de Arhiepiscopul Târgoviștei Nifon și de Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale Iosif.

Bănescu a precizat că Patriarhul nu va merge la Curtea de Argeș.

Potrivi Casei Regale, sâmbătă, de la ora 10,30, în Sala Tronului va avea loc o scurtă ceremonie religioasă în prezența ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Catolice. Evenimentul va fi consacrat Familiei Regale a României și Familiilor Regale străine prezente la funeralii.

Patriarhia Română preciza săptămâna trecută că, în conformitate cu protocolul stabilit de Casa Regală, vor exista șase momente solemne de rugăciune, dintre care trei săvârșite de ierarhi ai BOR la Castelul Peleș, în Sala Tronului a Palatului Regal din București și slujba de înmormântare din incinta Necropolei Regale a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare