Patriarhul Daniel i-a bătut obrazul președintelui Parlamentului Moldovei de față cu Ciucă și Ciolacu: Mitropolia Basarabiei este „discriminată” sub toate aspectele

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi premierul Nicolae Ciucă au avut o întrevedere, joi, cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, pentru a discuta modalităţi concrete de a sprijini mai intens activităţile Mitropoliei Basarabiei din cadrul BOR.

Potrivit unui comunicat al Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, transmis AGERPRES, în cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte care ţin de faptul că Mitropolia Basarabiei este „discriminată” sub toate aspectele, de trei decenii, faţă de Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei.

„Patriarhul României a solicitat tratament egal pentru Mitropolia Basarabiei, astfel încât să se permită clericilor acesteia să acorde asistenţă religioasă în armată, penitenciare şi spitale, precum şi să fie invitaţi la evenimentele oficiale la care sunt chemaţi clericii din cealaltă structură bisericească de pe teritoriul Republicii Moldova”, precizează sursa citată.

Totodată, Întâistătătorul BOR a reiterat solicitarea ca autorităţile de stat ale Republicii Moldova să retrocedeze clădirile fostei Facultăţi de Teologie Ortodoxă şi ale fostului Seminar Teologic din Chişinău. De asemenea, a solicitat atribuirea compensatorie a unui imobil în schimbul fostului sediu al Mitropoliei Basarabiei, care a fost demolat în perioada comunistă, iar pe locul acestuia a fost edificată clădirea actuală a Guvernului Republicii Moldova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare