Patriarhia acuză Guvernul: AROGANȚĂ ȘI DISPREȚ

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis luni o reacţie la anunţul „interzicerii arbitrare” a pelerinajului prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou. El consideră că lipsa dialogului interinstituţional şi a cooptării unor experţi în domenii conexe ale zonei politicului şi sănătăţii publice denunţă „un excesiv superior dispreţ faţă de realitatea socială imediată”, transmite news.ro.

„Exerciţiile negative de imaginaţie la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioşi (declaraţi aprioric suspecţi), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităţilor) şi la importanţa prezenţei şi manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare”, este de părere Bănescu.

El susţine în mesajul de luni că lipsa dialogului între instituţii şi a cooptării unor experţi în domenii conexe politicului şi sănătăţii publice denunţă „un excesiv superior dispreţ faţă de realitatea socială imediată”.

„Lipsa dialogului interinstituţional, a cooptării în reflecţia asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie şi temporară, a unor libertăţi fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experţi în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului şi sănătăţii publice, denunţă un excesiv superior dispreţ faţă de realitatea socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând şi cu orice consecinţe modificată. Organismul comunitar funcţionează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ şi dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca şi pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum”.

Bănescu a continuat: „Aroganţa, autarhismul decizional şi solipsismul moral nu au onorat şi nu vor onora niciodată pe nimeni. Pelerinajul organizat riguros, în condiţii excepţionale de respectare a unor reguli aplicate drastic şi a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancţionată oricând de autorităţi, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertăţii religioase responsabile, ci, în actualul context, şi o formă benefică de încredere şi de respect faţă de majoritatea oamenilor cuminţi şi credincioşi ai acestei ţări”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare