Partidul Popular spaniol, condamnat pentru corupție: Capul rețelei a luat 51 de ani de închisoare, fostul trezorier-33 de ani

Curtea Supremă spaniolă a validat miercuri condamnarea Partidului Popular (PP) pentru că a beneficiat de pe urma unei reţele corupte formată din oameni de afaceri şi responsabili politici membri ai acestei formaţiuni şi a confirmat, cu modificări minore, pedepsele dictate împotriva celor 29 de acuzaţi, inclusiv sentinţa de 51 de ani de închisoare pentru capul reţelei, Francisco Correa, relatează agenţia EFE și Agerpres.

Cea mai înaltă instanţă spaniolă a validat astfel sentinţa istorică dată de Audienţa Naţională pe 24 mai 2018 şi în urma căreia Partidul Popular, care atunci se afla la guvernare sub conducerea premierului Mariano Rajoy, a devenit primul partid politic condamnat în istoria democratică a Spaniei.

Verdictul Audienţei Naţionale a sancţionat, ca entitate juridică, partidul condus de Rajoy, cu o amendă de 245.492 de euro pentru că a beneficiat de fonduri obţinute ilegal de aleşi în cadrul afacerii „Gurtel”, cel mai compromiţător dintre scandalurile de corupţie care au afectat Partidul Popular spaniol.

În plus, Audienţa Naţională i-a condamnat, printre alţii, pe fostul trezorier al Partidului Popular, Luis Bárcenas, la 33 de ani de închisoare şi pe soţia sa, la 15 ani de închisoare.

Potrivit tribunalului care a judecat prima etapă a cazului Gurtel, petrecută între anii 1999 şi 2005, Partidul Popular a format împreună cu grupul de oameni de afaceri ai lui Francisco Correa ”o structură de colaborare stabilă” şi ”un sistem autentic şi eficient de corupţie instituţională”.

Partidul Popular spaniol a fost condus la acea vreme de fostul premier José Maria Aznar şi apoi de Rajoy, al cărui guvern a căzut în urma unei moţiuni de cenzură în anul 2018, la câteva săptămâni după condamnare, conducerea executivului fiind atunci preluată de Partidul Socialist (PSOE) al actualului premier Pedro Sanchez

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dogioiu îl laudă pe șeful Vămilor pus sub control judiciar după ce a fost reținut 24 de ore

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat...

    Washington Examiner despre prietenul lui Coldea: Albania este cel mai recent stat narco care amenință lumea

    Creșterea criminalității organizate și a practicilor politice controversate reprezintă...

    China a fost de acord să comande 200 de aeronave de la Boeing

    China a fost de acord să comande 200 de...

    Adrian Năstase: Da’ unde e vila?

    După ședința de guvern de astăzi a guvernului interimar,...

    Șeful CJ Dâmbovița, discuție cu ambasadorul american la BSDA 2026

    Astăzi, am participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense...

    Articole relationate

    Categorii populare