Partidul Piraților, VICTORIE la mustață la legislativele din Islanda

Alianța de centru-stânga condusă de Partidul Piraților islandez are șanse să obțină o majoritate fragilă în parlament în urma alegerilor legislative anticipate desfășurate sâmbătă, relevă primele rezultate publicate de televiziunea publică RUV, un vot prin care a fost sancționată dreapta aflată la putere, transmite AFP.

Formațiunea de orientare libertariană, înființată în 2012 după modelul suedez cu același nume și condusă de o fostă purtătoare de cuvânt a WikiLeaks, obține astfel un rezultat istoric, obținând în parlamentul islandez, Althingi, de patru ori mai multe mandate față de scrutinul din anul 2013.

Partidul Piraților împreună cu trei partide de centru-stânga (verzii, social-democrații și Viitorul Luminos) au încheiat un acord preelectoral de guvernare, conform primelor rezultate această alianță obținând 32 de mandate parlamentare din totalul de 63.

Partidul Independenței (conservator) se află pe primul loc, cu 19 mandate, dar aliatul său, Partidul Progresului, are numai 6, astfel că nu mai pot forma împreună o majoritate. Totuși, cele câteva mandate ale formațiunii denumite Partidul Resurecției, care nu s-a aliat cu stânga, ar putea înclina balanța în favoarea dreptei dacă acest partid acceptă să intre într-o coaliție care să continue actuala guvernare. În plus, în mod tradițional, președintele Islandei îl desemnează pe liderul partidului cu cele mai multe voturi să încerce formarea unei coaliții.

După criza financiară din anul 2008, islandezii au început să-și piardă încrederea în partidele tradiționale, situație amplificată recent de apariția numelui premierului Sigmundur David Gunnlaugsson în scandalul Panama Papers.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare