Partidul lui Viktor Orban din Parlamentul European acuză PSD și stânga europeană: Susțin războiul

Deputaţii europeni de stânga care susţin războiul nu pot accepta că Ungaria este de partea păcii şi respinge instigările la război – a afirmat joi Balázs Hidvéghi, deputatul partidului Fidesz în Parlamentul European (PE), într-o declaraţie dată jurnaliştilor ungari.

În contextul adoptării unei rezoluţii de condamnare a Ungariei în cadrul sesiunii plenare a PE de la Bruxelles, Balázs Hidvéghi a declarat: Ungaria este din nou atacată şi condamnată la Bruxelles pentru poziţia sa pro-pace. Presiunea asupra Ungariei continuă şi se intensifică – a spus el.

Printre cei care au votat pentru sunt și europarlanentarii PSD.

Deputatul a precizat: în Parlamentul European presiunea a atins un nou nivel, cu contribuţia activă a eurodeputaţilor ungari de stânga, care au depus, au susţinut şi au votat pentru rezoluţia de condamnare a Ungariei. El a reamintit: conform textului rezoluţiei, PE ar priva Ungaria de preşedinţia Consiliului UE, prevăzută pentru anul viitor. Aceasta este o încălcare gravă a tratatelor UE în vigoare şi dovedeşte că dacă există o problemă cu statul de drept şi cu corupţia, ea este aici, la Bruxelles, şi nu la Budapesta – a spus Balázs Hidvéghi.

El a relatat: “un plus interesant” la toate acestea este faptul că eurodeputaţii de stânga au votat raportul anti-ungar care condamnă Ungaria împreună cu una dintre principalele persoane implicate în scandalul de corupţie de la Bruxelles, socialistul Marc Tarabella, care a fost eliberat din închisoare în urmă cu doar câteva zile.

“Este o ruşine că eurodeputaţii de stânga ai Ungariei, care pierd pe rând alegerile din ţară, lucrează la Bruxelles pentru a împiedica poporul maghiar să primească fondurile europene cuvenite” – a adăugat el.

“Stânga dolarului” din Ungaria ar fi gata să implice ţara într-un conflict de război în schimbul ajutorului extern – a afirmat deputatul, subliniind: cu toate acestea, Ungaria îşi va menţine poziţia pro-pace.

“Noi, eurodeputaţii Fidesz-KDNP în Parlamentul European, respingem instigarea la război şi votăm pentru pace. Vom păstra pacea şi securitatea în Ungaria şi la nivelul guvernării şi nu ne vom lăsa târâţi în acest conflict” – a adăugat Balázs Hidvéghi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare