Home highlight Partidul lui Vanghelie are 4 parlamentari

Partidul lui Vanghelie are 4 parlamentari

0

Senatorul Ionel Agrigoroaei şi deputaţii Razvan Rotaru, Iacob Puşcaş şi Radu Popa au intrat în Partidul Dreptăţii Sociale, condus de Marian Vanghelie, care a anunţat miercuri la Palatul Parlamentului că peste câteva zile va fi „o surpriză şi mai frumoasă”.

„Am hotărât să merg în continuare cu un Partid al Dreptăţii Sociale, care se mulează mult mai bine pe profilul meu. Provin dintre oamenii simpli, ca şi domnul preşedinte Marian Vanghelie, le înţelegem greutăţile, suntem cu ei permanent. După cum îl ştim pe domnul Vanghelie, în ultimii 15 ani, merge între oamenii simpli, între oamenii săraci, între oamenii care au nevoie de ajutor, chiar şi la vanghelioane”, a declarat Agrigoroaei într-o conferinţă de presă ţinută la Senat, la care a participat şi preşedintele partidului.

„Peste câteva zile o să avem o surpriză şi mai frumoasă, domnul senator nu v-a spus exact tot, nu v-a spus exact şi ceea ce a discutat cu colegii lui”, a spus, la rândul său, Vanghelie.

„Vreau să îl felicit pentru faptul că a depăşit cu brio frica de a fi în UNPR, frica de a pleca din UNPR, frica de a sta alături de Gabriel Oprea şi frica de a fi luat de Gabriel Oprea, cum au fost luaţi o serie de colegi. După cum ştiţi, domnul senator s-a confruntat cu foarte multe probleme şi n-a avut ce să facă şi a trebuit să fie lângă domnul aşa-zis ministru „al coloanelor” Gabriel Oprea, că dacă nu erai lângă el, aveai mari probleme”, a mai comentat Vanghelie.

Liderul PDS a mai spus că s-a uitat „cu îngrijorare” la declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, date după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, pe tema legilor siguranţei naţionale şi că a fost „puţin dezamăgit” de echipele care au mers la Cotroceni pentru consultări, cu excepţia UDMR.

„M-am uitat cu îngrijorare la declaraţiile domnului Dragnea când a ieşit de la Cotroceni, m-am uitat la faţa lui, la fizionomia lui, la tot ce putea el spune mai mult, auziţi şi dumneavoastră, <<suntem de acord cu cartelele prepay, dar totodată şi cetăţeanul să fie bine informat cum va fi ascultat>>. Pot să subliniez ceva pozitiv din ceea ce a fost la Cotroceni, cu toată admiraţia, mi-aş dori să văd partide cum este UDMR, cu demnitate, cu curaj şi ca spirit de echipă, cu ce echipă a fost acolo preşedintele UDMR. Cred că este un mesaj care ar putea să ne pună pe toţi pe gânduri că aşa trebuie să facem. M-am uitat şi la celelalte echipe şi sunt puţin dezamăgit şi de declaraţii şi de echipele pe care le-am văzut acolo. Cred că dacă vorbim pe bune, ceea ce a subliniat preşedintele UDMR, ăla este punctul forte care trebuie pentru România. Parlamentul este cea mai înaltă funcţie democratică care trebuie să supravegheze pe toată lumea, aşa se întâmplă în toate ţările civilizate”, a mai spus el.

Ad

Exit mobile version