Partidul de dreapta al lui Borisov a câștigat Sofia, Varna și Plovdiv

Partidul aflat la guvernare în Bulgaria, GERB (conservator, al premierului Boiko Borisov), a păstrat controlul asupra Sofiei în alegerile pentru primăria capitalei bulgare, primăriţa în exerciţiu, Iordanka Fandakova, învingând-o pe rivala sa, independenta Maia Manolova, în turul doi de scrutin care a avut loc duminică şi asigurându-şi un al patrulea mandat, informează dpa şi Reuters, care citează exit-poll-uri.

Votul a testat sprijinul de care se bucură partidul GERB după o serie de scandaluri de corupţie, notează Reuters.

Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, citate de dpa, Fandakova a câştigat 51% din voturi, în timp ce contracandidata sa, susţinută de socialişti şi de alte câteva partide, a reuşit să obţină 42%. Pe restul de 8% de buletine de vot, alegătorii au bifat opţiunea „nu votez pentru nimeni”. Reuters citează exit-poll-uri ale companiilor independente Alpha Research şi Trend, care o creditează pe Fandakova cu 51-53,5% din voturi, în timp ce Manolova ar fi obţinut între 40,6-42,8%.

Candidaţii GERB la posturile de primari au câştigat în Varna, important port la Marea Neagră, şi în cel de-al doilea oraş al ţării, Plovdiv.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare