Parlamentul ungar cere includerea protejării minorităţilor etnice în tratatele UE: Actualele tratate europene „nu sunt o bază adecvată de cooperare într-o perioadă de crize”

Parlamentul ungar a adoptat marţi o rezoluţie ce reflectă poziţia Ungariei în dezbaterea privind viitorul UE, document în care Budapesta susţine că actualele tratate europene ”nu sunt o bază adecvată de cooperare într-o perioadă de crize” şi propune, printre altele, includerea protejării minorităţilor etnice în tratatele UE, transformarea Comisiei Europene într-o instituţie neutră politic şi ideologic şi crearea unei armate europene, relatează agenţia MTI.

Ca urmare a războiului din Ucraina şi deciziilor ”pripite” ale Uniunii Europene de a impune sancţiuni Rusiei, blocul comunitar se confruntă cu o perioadă de „crize şi incertitudini”, notează parlamentarii ungari în rezoluţia adoptată cu 130 de voturi pentru, 50 împotrivă şi 7 abţineri.

Legislativul de la Budapesta propune ca tratatele europene să recunoască rădăcinile creştine ale Europei şi cultura acesteia, iar toate naţiunile să poată decide cu cine doresc să trăiască, referire la opoziţia Ungariei faţă de primirea migranţilor.

Parlamentul ungar reafirmă şi opoziţia sa faţă de obiectivului unei ”Uniuni tot mai strânse” şi cere să-i fie interzis blocului comunitar să contracteze noi împrumuturi, după cele angajate de Comisia Europeană în numele statelor membre pentru finanţarea planului european de relansare.

De asemenea, Comisia Europeană trebuie să fie o instituţie neutră din punct de vedere politic şi ideologic, mai notează parlamentarii ungari în rezoluţia lor.

În schimb, ei pledează pentru constituirea unei armate europene comune.

Rezoluţia Budapestei mai propune delegarea europarlamentarilor de către parlamentele naţionale ale statelor UE şi ca protejarea drepturilor minorităţilor etnice să fie înscrisă în tratatele europene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare