Parlamentul german nu prelungește starea de alertă

Parlamentul german a aprobat azi noi legi pentru a reduce pandemia, la propunerea partidelor care urmează să formeze viitorul guvern. Parlamentarii au votat, conform Deutsche Welle, să nu prelungească starea de alertă, sau cum se numește în Germania, ”situația epidemică de interes național”, declarată în martie anul trecut, și care expiră pe 25 noiembrie, transmite Inpolitics.

Starea respectivă fusese introdusă ca bază legală pentru ca guvernul federal al Germaniei să poată lua măsuri la nivel național, cum ar fi impunerea de restricții de călătorie, fără acordul Bundesratului, partea legislativului în care sunt reprezentate cele 16 landuri. Partidele care urmează să formeze următorul guvern au sugerat un nou set de reglementări care trebuie, de acum, aprobate de Bundesrat și care includ, între altele, testarea zilnică obligatorie pentru angajații și vizitatorii caselor de îngrijire, indiferent dacă aceștia au fost sau nu vaccinați.
Acestea includ, de asemenea, „reguli 3G” („vaccinați, recuperați testați”) prin care se solicită oamenilor să prezinte dovada vaccinării complete sau a recuperării sau un test COVID negativ valabil pentru locurile de muncă și în transportul public.
Cele 16 state ale Germaniei vor putea menține și introduce măsuri de protecție, incluzînd restricționarea sau interzicerea evenimentelor recreative, culturale și sportive, interzicerea intrării în unitățile de asistență medicală și vânzarea și consumul public de alcool ori închiderea universităților.

Măsurile, dacă vor fi aprobate, nu vor include, însă, închiderea școlilor, restricțiile generale de călătorie sau vaccinarea obligatorie. Noua legislație prevede introducerea de pedepse stricte de până la cinci ani de închisoare pentru falsificatorii de documente și certificate de coronavirus. Falsificarea așa-numitelor pașapoarte de vaccin a devenit o problemă mare în Germania, potrivit poliției, care spune că astfel de documente false pot fi vândute cu până la 400 de euro (452 ​​de dolari), mai scrie D.W.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare