Parlamentul german acuză atacul Occidentului în Siria: Ilegal

Loviturile aeriene occidentale întreprinse săptămâna trecută în Siria contravin dreptului internaţional, sunt de părere juriştii Bundestag-ului, camera legislativă inferioară germană, într-o expertiză publicată vineri, transmite AFP.

‘Utilizarea forţei militare împotriva unui stat, spre a sancţiona încălcarea de acest stat a unei convenţii internaţionale, reprezintă o atingere adusă interzicerii recurgerii la violenţă, prevăzută în dreptul internaţional’, consideră experţii Bundestag-ului, în răspunsul la o întrebare adresată de partidul Die Linke (stânga radicală), care se opune intervenţiei militare.

Experţii se sprijină, între altele, pe o declaraţie a Adunării Generale a ONU, ce datează din 1970, în care este subliniată ‘datoria statelor de a se abţine, în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la constrângere de ordin militar’.

Juriştii mai amintesc că, în trecut, Consiliul de Securitate al ONU a respins, de asemenea, represaliile armate, calificându-le drept ‘incompatibile cu obiectivele şi principiile Naţiunilor Unite’.

Motivul legal invocat de Marea Britanie, care a participat la intervenţie alături de SUA şi Franţa, nu este, de altminteri, ‘convingător’, indică documentul, la care AFP a avut acces.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare