Parlamentul European în război cu Polonia pe proiectul de lege pentru prevenirea pedofiliei

Parlamentul European şi-a exprimat joi „profunda preocupare” în legătură cu un proiect de lege din Polonia care ar introduce practic pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani pentru predarea educaţiei sexuale în şcoli şi a cerut parlamentului de la Varşovia să respingă acest proiect, relatează dpa.

O rezoluţie adoptată cu o largă majoritate de eurodeputaţi denunţă textul legii drept un „viraj către dezinformarea tinerilor şi stigmatizarea şi interzicerea sexualităţii în educaţie”. Rezoluţia „încurajează toate ţările UE să asigure o educaţie sexuală completă şi adecvată vârstei”.

Asociaţia poloneză „Stop Pedofiliei”, iniţiatoare a proiectului, susţine că acesta urmăreşte „protejarea copiilor şi tinerilor împotriva depravării sexuale”. Curtea Supremă a Poloniei a estimat în schimb într-o opinie că modul în care este formulat proiectul este incompatibil cu programa şcolară şi ar putea leza dreptul constituţional la educaţie şi sănătate.

Adoptarea acestei legi ar „împinge Polonia înapoi în evul mediu”, a apreciat eurodeputata socialistă Evelyn Regner, potrivit căreia conservatorii polonezi folosesc „falsul pretext de a preveni pedofilia” pentru a interzice educaţia sexuală şi a-şi „impune opiniile învechite privind sănătatea reproducerii”.

La jumătatea lunii trecute, mii de oameni au protestat la Varşovia şi în alte oraşe din Polonia împotriva proiectului, a cărui dezbatere urmează să fie reluată de noul parlament rezultat în urma alegerilor din 13 octombrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare