Parlamentarii polonezi, chemați la un program de instrucție militară pentru a semnala tinerilor să fie pregătiți să apere țara

Parlamentarii polonezi vor avea ocazia să urmeze un scurt program de instrucție militară, ca urmare a ‘vremurilor tulburi’ prin care trece țara, a anunțat joi președintele Seimului polonez (Camera inferioară a parlamentului), Radoslaw Sikorski, citat de agenția Associated Press, transmite Agerpres.

Sikorski, fost ministru de externe, a precizat că a luat această decizie împreună cu ministrul apărării Tomasz Siemoniak, pentru a le transmite tinerilor polonezi mesajul că ‘a sosit o vreme când ar putea fi nevoie să fim pregătiți să ne apărăm țara’.

Participarea parlamentarilor va fi strict voluntară, antrenamentul urmând să se desfășoare probabil în luna mai. De asemenea, președintele Seimului i-a îndemnat pe toți polonezii cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani să participe, tot pe bază de voluntariat, la astfel de programe de instrucție militară.

Polonia este tot mai îngrijorată de conflictul din Ucraina, unde Rusia sprijină direct insurgenții separatiști. Armata poloneză este alcătuită începând din anul 2008 exclusiv din militari profesioniști, efectivele ei fiind în prezent de 85.000 de ofițeri și soldați, plus 20.000 de rezerviști.

Guvernul de la Varșovia a inițiat un amplu program de modernizare a armatei — accelerat după declanșarea conflictului din Ucraina — urmând să aloce pentru această inițiativă zeci de miliarde de euro în anii următori.

Ministrul Tomasz Siemoniak a anunțat încă din luna ianuarie că va adopta măsuri pentru a stimula tinerii să urmeze cariera militară, se vor constitui unități paramilitare și va fi sporit numărul exercițiilor pentru pregătirea rezerviștilor, în anul 2016 circa 38.000 de rezerviști urmând să fie chemați să participe la antrenamente militare, față de 12.000 anul acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare