#PARISATACCKS/ SONDAJ: Francezii, susținere totală pentru Hollande și forțele de ordine, în ciuda eșecului din 13 noiembrie

Aproape toți francezii sunt de acord cu măsurile anunțate de François Hollande după atentatele de la 13 noiembrie și au încredere în forțele de ordine pentru a lupta împotriva terorismului, potrivit unui sondaj BVA-Orange-iTELE, dat publicității sâmbătă, citat de AFP, transmite Agerpres.

Conform acestui studiu, 94% dintre francezii chestionați declară că au încredere în forțele de poliție și de jandarmerie pentru a lupta împotriva terorismului (+7 puncte față de aprilie), dintre care 60% „încredere deplină”, iar 93% au încredere în armata franceză (+5 puncte), care de altfel cunoaște un aflux de candidaturi după atentate.

În plus, 87% dintre francezi au încredere în serviciile franceze de informații (+4 puncte).

Guvernul a obținut rezultate mai puțin favorabile: mai puțin de un francez din doi (49%) îi acordă încredere în lupta antiteroristă. În ce îl privește pe șeful statului, în pofida unei creșteri de șapte puncte din aprilie, numai 46% au încredere în el.

Persoanele chestionate aprobă, totuși, în număr foarte ridicat măsurile anunțate de președintele François Hollande. Mai mult de nouă francezi din zece sunt de acord cu crearea mai multor mii de posturi în poliție, jandarmerie, servicii vamale și justiție, precum și cu retragerea cetățeniei binaționalilor născuți în Franța în cazul condamnării lor pentru acte de terorism și cu introducerea unei vize și a arestului la domiciliu pentru francezii care se întorc din Siria.

Retragerea cetățeniei este măsura aprobată de cei mai mulți francezi (97% dintre simpatizanții dreptei și 83% dintre simpatizanții stângii).

Peste opt persoane din zece (82%) sunt de acord cu intervenția militară a Franței în Siria contra organizației jihadiste Statul Islamic, cu 27 de puncte în plus față de luna mai.

Francezii sunt mai puțin unanimi în a aproba reforma constituțională vizând instaurarea unui „regim civil de criză” cu scopul de a acționa „împotriva terorismului de război”, dar 78% dintre ei se declară totuși favorabili.

Ipoteza reintroducerii serviciului militar obligatoriu arată un clivaj în rândul societății: 60% dintre persoanele chestionate sunt de acord, dar 70% dintre simpatizanții dreptei aprobă această idee, față de numai 45% dintre simpatizanții stângii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare