Papa recunoaște că Episcopi au agresat sexual călugărițe

Papa Francisc a recunoscut, marţi, că anumiţi preoţi şi episcopi au agresat sexual călugăriţe catolice, răspunzând unei întrebări ce i-a fost adresată de un jurnalist prezent la bordul avionului care îl aduce pe suveranul pontif la Vatican după vizita sa în Emiratele Arabe Unite, informează AFP.

„Au existat preoţi, dar şi episcopi, care au făcut acest lucru”, a recunoscut papa Francisc, care nu a abordat niciodată până acum într-o manieră directă această chestiune, deşi o consideră un subiect de actualitate pentru Biserica Catolică.

După părerea liderului de la Vatican, acest fenomen poate fi întâlnit „peste tot”, însă el este prezent mai degrabă în „câteva congregaţii noi şi în câteva regiuni”.

„De mult timp lucrăm la acest dosar. Am suspendat mai mulţi clerici, care au fost concediaţi din acest motiv”, a relatat papa Francisc, fără să precizeze însă numele persoanelor vizate şi ţările în care s-au petrecut astfel de fapte.

„Nu ştiu dacă procesul (canonic) s-a încheiat, dar am dizolvat şi câteva congregaţii religioase feminine, care au fost strâns asociate cu această corupere”, a adăugat suveranul pontif, care consideră că Biserica Catolică nu poate să se ascundă în spatele unei negări a acestor realităţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare