Papa Francisc laudă valorile maghiarilor și acuză Bruxelles-ul: Unele interese, poate interese non-europene, vor să folosească UE pentru colonizarea ideologică

Papa Francisc a vorbit despre „numeroasele valori” ale maghiarilor într-o conversaţie informală cu jurnaliştii care l-au însoţit în timpul zborului din Slovacia spre Vatican, în care a relatat despre întâlnirile avute la Budapesta, transmite agenția maghiară de știri MTI.

La prima întrebare, care s-a referit la slujba de încheiere de
duminică a Congresului Euharistic Internaţional, Papa Francisc a
explicat că a fost emoţionat de spiritul ecumenic profund al
maghiarilor. El a considerat ca o neînţelegere faptul că unii i-au
reproşat durata scurtă a vizitei sale la Budapesta.

“Nu a fost destul de clar de ce merge papa doar la liturghia de
încheiere şi de ce nu face o vizită mai lungă la maghiari; unii
s-au gândit la lucruri rele, eu însă am explicat că deplasarea în
Slovacia a fost organizată mai devreme”, a precizat Papa Francisc.

El a adăugat că s-a întâlnit pentru a treia oară cu
preşedintele János Áder şi nu a exclus posibilitatea unei vizite în
Ungaria în viitor. “I-am promis şefului statului că voi vedea dacă
voi putea reveni (în Ungaria) anul viitor sau mai târziu”, a spus
el, amintindu-şi liturghia pe care a prezentat-o în 2019 la
Şumuleu-Ciuc, pe care a numit-o foarte frumoasă.

Răspunzând la întrebarea corespondentului ziarului spaniol El
País, el a spus că întâlnirea cu şeful statului şi cu premierul
Viktor Orbán s-a concentrat pe protecţia mediului. “Jos pălăria
faţă de conştiinţa ecologică a maghiarilor”, a spus papa.

El a adăugat că s-a discutat în detaliu şi despre măsurile de
protecţie a familiei din Ungaria, care contribuie la creşterea
naşterilor. A menţionat că a văzut – atât la Budapesta, cât şi în
locurile vizitate în Slovacia – multe perechi tinere şi mulţi
copii, în timp ce în ţările Europei de Vest iarna demografică este
un motiv de îngrijorare. A subliniat totodată: în cursul
conversaţiei de 40 de minute – care, în opinia sa, a fost “destul
de lungă” şi a decurs într-o “atmosferă plăcută” – nu a fost
abordată subiectul migraţiei.

Referitor la Uniunea Europeană, a afirmat că nu poate consta
doar în consfătuiri, nu poate fi un “birou de gestionare a
cazurilor”, ci trebuie să revină la spiritul şi visele părinţilor
fondatori. “Este adevărat că unele interese, poate interese
non-europene, vor să folosească Uniunea Europeană pentru
colonizarea ideologică (…), însă Uniunea Europeană trebuie să
rămână independentă şi toate statele trebuie să fie de rang egal”,
a precizat Papa Francisc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare