COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG)
După mine știrea momentului e că, deunăzi, Angela Merkel a sunat-o pe Viorica Dăncilă, pe la ora nouă seara, și a ținut-o la telefon circa 30 de minute fără să se aleagă, după cum spun gurile rele, cu mai nimic din ceea ce dorea.
Câtă densitate de informație grea în fraza de mai sus. Înțelegeți? Una e să umpli sacul cu pufuleți și alta cu alice de plumb.
Cine a sunat? Însuși cancelarul Germaniei. Liderul Europei.
La ce oră a sunat? Cam atunci când lumea bună încearcă să se relaxeze după o zi grea de muncă și când astfel de telefoane sunt acceptabile doar în extremis, când nu mai pot aștepta urmarea pașilor protocolari.
Cât a durat convorbirea? Circa 30 de minute! Adică, aproximativ cât tete-a- tete – ul pregătit cu luni bune înainte între Trump și Kim Jong – un.
Și, mai ales, pe cine din România a sunat cu atâta precipitare doamna Merkel? Cumva pe tovarășul ei docil de șuete în deutsche sprache, pe Klaus Iohannis, pe „șeful statului român” cum atât de mult îi place acestuia să se autointituleze? Nu, doamnelor și domnilor! Stupoare! Cancelarul Germaniei a sunat-o pe doamna „Veorica”. Pe insignifianta doamnă Dăncilă, cea jignită cu atâta lipsă de bărbăție de președintele Iohannis, cea umilită ca în tavernele de tras pe nas jointuri puturoase de propagandiști cu mintea rătăcită care nu sunt în stare de nimic mai mult decât să o compare cu o maimuță!!!
Realizați magnitudinea știrii?
Conform revistei Capital (ca să nu avem vorbe): „Cancelarul german a purtat o conversație telefonică cu premierul României, Viorica Dăncilă. Timp de jumătate de oră, Angela Merkel a insistat ca România să amâne discuțiile despre gazoductul ruso-german, un proiect de importanță strategică uriașă. Sursele avizate au precizat că premierul român a refuzat, spunând că nu tradeaza interesele UE si parteneriatul cu celelalte state. Mai exact, este vorba despre o propunere a României, prin care constructia gazoductului ar fi mai complicata, votul urmând sa se dea maine. De altfel, potrivit informatiilor din presa straina, Franta a renuntat sa mai sustina pozitia Germaniei, trecând de partea României. Votul de vineri ar urma sa fie impotriva gazoductului ruso-german Nord Stream 2, odata cu trecerea Frantei de partea României, Poloniei, a tărilor baltice şi a SUA. Germania este sustinuta de Austria si Olanda, conform stiripesurse.ro.”.
Așadar, în timp ce președintele Iohannis își oblojește andropauza răfuindu-se pueril cu Olguța Vasilescu, Angela Merkel îl lasă cu jocurile lui în nisip pentru a discuta cu cine contează. Cu hulita Viorica Dăncilă, prelungirea politică a hulitului Liviu Dragnea.
Nu înseamnă asta retrogradarea lui Iohannis în liga de amatori, de către cei care, până acum, l-au considerat ca fiind principalul lor jucător în meciurile din România? Oricum am încerca să găsim contraargumente, cam asta înseamnă!
Trufia sasului, exersată în lumea mică a războaielor personale, a mizelor derizorii, nu mai lasă loc de indulgențe. Purtătorului ei i se arată, pur și simplu, pubela!
Sigur, pentru o vreme, în lipsă de altceva mai bun, Germania și sateliții ei europeni îl vor susține în continuare pe domnul Iohannis ca și cum acesta ar fi ceea ce sperau ele să fie, în România: un bastion al intereselor lor. E clar însă că au văzut arama personajului pe sub poleiala de aur și au început să-i caute înlocuitor.
Una peste alta, se pare că multe interese internaționale divergente au ajuns să se învârtă în jurul și deasupra României, sub formă de nori negri, alarmanți. Rusia face din Deveselu un casus belli, pentru Israel mutarea ambasadei noastre la Ierusalim devine un țel major, cu rol de pildă europeană, iar SUA, în războiul ei cu Germania, ridică România la rang de teritoriu de interes strategic ce trebuie, cu orice preț, controlat.
Pe mine, toată această evoluție cu România în pâlnia unui ciclon amenințător ce se formează independent de voința ei, ba chiar împotriva acesteia, mă îngrijorează peste măsură.
Sper să mă înșel, dar observ pe plan internațional o convergență de elemente agravante pe care nu o consider deloc întâmplătoare. Și deloc prevestitoare de bine.
Iar în toată această vâltoare nouă ne lipsește ceea ce ne-ar trebui cel mai mult: conducătorul unificator.
