Palatul Arany din Salonta: Toate amintirile maghiarilor trebuie păstrate pentru că acesta este viitorul naţiunii

Toate amintirile maghiarilor trebuie păstrate pentru că acesta este viitorul naţiunii, a declarat, sâmbătă, Miklós Kásler, ministrul ungar al resurselor umane, la ceremonia de inaugurare a clădirii renovate a Palatului „Arany”, din Salonta.

Politicianul a amintit că regretatul prim-ministru Széll Kálmán
a iniţiat păstrarea memoriei lui Arany János, poet paşoptist,
născut în Salonta, şi îngrijirea moştenirii lăsate de acesta.
Actualul premier al Ungariei îl înţelege pe Széll Kálmán şi
“aceasta este explicaţia pentru cultivarea amintirilor noastre în
Bazinul Carpatic”, a explicat ministrul.

În discursul său festiv, Miklós Kásler a menţionat că a sosit
momentul ca fiecare naţiune să-şi recunoască şi să-şi reprezinte
propriile valori şi tradiţii, pentru că “atunci regiunea se va
putea consolida din nou şi va putea ieşi în evidenţă”.

Potrivit lui Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor
Publice şi Administraţiei din România, a fost reînnoită “clădirea
celui mai vechi muzeu literar maghiar din România”, ceea ce
reprezintă o bucurie pentru maghiarii din Partium şi Transilvania,
ba chiar şi pentru întreaga naţiune maghiară.

Acesta a mai adăugat că 84 de monumente maghiare din
Transilvania, “bastioanele comunităţii noastre” – cetăţi, castele,
muzee, biserici – se află în curs de renovare.

Palatul “Arany”, aflat lângă Turnul Ciunt care găzduieşte
Muzeul Memorial “Arany János”, a fost renovat cu sprijinul
Guvernului ungar, cu 1,8 milioane de forinţi (515 000 euro).
Palatul va găzdui un centru cultural care include: un spaţiu
expoziţional, o galerie, o sală de conferinţe şi o cafenea, iar la
etaj va funcţiona o bibliotecă.

Muzeul Memorial “Arany János” din Turnul Ciunt a fost renovat
în anul 2017, cu ocazia Anului Memorial Arany, tot cu sprijinul
Guvernului ungar, în sumă totală de 160 de milioane de forinţi (457
000 euro).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare