Unii îl consideră erou. Alții trădător. Părerea unanimă este însă că, în 28 iulie 1978, când a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii a dat o lovitură dură lui Ceaușescu. Unii zic chiar că a fost lovitura mortală care a dus 11 ani mai târziu la căderea dictatorului. Numele său: Ioan Mihai Pacepa, până în iulie 1978, numărul 2 în DIE (spionajul exterm comunist). Mai mult, la vremea respectivă, Pacepa era și consilierul personal al lui Ceaușescu și urma să fie numit șeful Casei Prezidențiale. Admirat sau înjurat, Pacepa este și astăzi ascultat la 36 de la ani de la plecarea din România. Un interviu document cu generalul Ion Mihai Pacepa:
Interviu realizat de ANDREI BĂDIN
PACEPA A SEMNAT UN CONTRACT PENTRU UN FILM LA HOLLYWOOD
– Bună seara, domnule general Pacepa. De fapt, bună ziua la dvs în Statele Unite.
– IMP: Atunci: bună ziua și bună seara, Andrei.
– Domnule general, interviurile noastre precedente au stârnit senzatie, dar au provocat și controverse. Cea mai importantă controversă a fost și este: Bădin bate câmpii, vorbește cu un mort, Pacepa a murit demult. Acum am auzit că „mortu” ar fi semnat un contract cu Hollywood pentru un film despre viata sa si despre noua sa carte, „Dezinformarea.” Care este adevărul?
– Adevărul este că „mortu” a împlinit 63 de ani de când s-a implicat în activitatea de spionaj – 27 de ani în România, și 36 în SUA-că istoria cu Hollywood-ul este adevărată, că „mortu” a semnat alte două contracte, unul cu Humanitas pentru publicarea cărții „Disinformation” în România, și celălat cu o editură din Moscova pentru publicarea ei în Rusia, că această carte se predă acum la Jesse Helms School of Government în Statele Unite, si că va forma obiectul unui curs la Universitatea Americano-Română din Bucuresti.
APEL CĂTRE SPIONII ȘEFI DIN RUSIA, CHINA ȘI IRAN
– Vom avea deci un film despre viata dumneavostră prezentat în cinematografe?
– Viața mea va fi folosită, în principal, pentru a explica rolul Poliției Politice în comunism, pentru a documenta crimele Kremlinului, inclusiv monstruoasa distrugere a avionului malayezian MH17, și pentru a atrage de partea noastră alți spioni șefi -din Rusia, China, Iran -care ne pot spune ceea ce nici cei mai sofisticați sateliți ai CIA nu ne pot spune: ce au șefii lor in minte, și ce plănuiesc împotriva noastră. Cu câțiva ani în urmă am publicat o scrisoare deschisă adresata omologilor mei din Iran, care a fost larg difuzată. „Faceți ce-am făcut,” le-am scris. „Apărați poporul, nu tiranul. … În zilele noastre, când șapte din zece iranieni au un telefon celular, tiranul nu mai are unde să se ascundă. Rupeți cu trecutul. Eliberați energia încătușată a țării.” (http://spectator.org/articles/41366/open-letter-p%C3%A1sd%C3%A1r%C3%A1n-generals). Filmul va dezvolta si extinde acest apel.
FOȘTII ȘEFI AI SECURITĂȚII APĂRĂ TRECUTUL
– De ce credeti că fostii lideri ai Securității vă urăsc cu atâta înverșunare?
– Pentru că ei apără trecutul, nu viitorul. Pentru că am crezut si eu, ca si ei, în puterea divină a socialismului, dar am demonstrat ulterior în cartea „Orizonturi Roșii”, publicată pe toate meridianele lumii, că în România, socialismul a devenit doar un instrument menit sa transforme țara într-un monument al lui Ceaușescu. Pentru că în 1978 l-am „trădat” pe Ceaușescu, pe care ei l-au reales președinte în noiembrie 1989, la cel de al XIV-lea Congres al PCR, și l-au slujit până și-a dat duhul. Acum unii din ei încearcă să se justifice acreditând ideea că Ceausescu ar fi fost un patriot care a servit Romania în acea etapă istorică, dar a fost trădat de mine si executat pe nedrept. Francezii au o zicală pentru asta: Le roi est mort, vive le roi!
PACEPA: VIN ÎN ROMÂNIA
– Raportul Comisiei Prezidentiale Pentru Analiza Dictaturii Comuniste din 2006 subliniază „rolul excepţional” pe care l-ați avut „în demascarea naturii criminale a regimului şi a Securităţii.” Foștii securisti pretind însă că, în 2006 erati deja mort, ca să dezavueze acest raport, si stiti bine că nu vor putea fi potoliti până ce nu veti ieşi public. De ce nu o faceți?
– Pentru că nu vreau sa dansez pe muzica securiștilor. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, s-ar putea să vin însă la premiera filmului în București. Nu pentru a-mi domestica dușmanii. Vreau să sărut încă odata pământul țării și să ingenunchez la mormântul părinților cu sentimentul datoriei împlinite.
-Domnule general, ne dați un breaking news, o știre importantă. Când va avea loc premiera? Cu alte cuvinte: când veniți in România?
– Nu știu, Andrei. Abia s-a semnat contractul pentru film. Voi ști mai multe după ce vom definitiva scenariul.
SPER CA ICCMER VA MENȚINE INVITAȚIA PE CARE MI-A ADRESAT-O
– Veți vorbi și cu autoritățile române, sau vizita va fi privată?
– Am o invitație de la IICCMER să vizitez România „ca act al aducerii aminte și aflării adevărului”, precum Și pentru „lămurirea unor aspecte polemice privind rolul și natura totalitarismului comunist în perioada ceaușistă.” Voi face tot ce îmi stă în puteri ca filmul să se adreseze nu numai acestor cerințe, dar și celorlalte complexități ale vieții politice contemporane. Sper că IICCMER va menține invitația.
ZIUA BASTILIEI ȘI ZIUA CĂDERII SECURITĂȚII
– La 14 iulie a început la Curtea de Apel din București procesul lui Alexandru Vișinescu, fost comandant la Rîmnicul Sarat, acuzat de infractiuni contra umanității. Unii spun că Vișinescu este nesemnificativ. Altii spun ca el este doar victima unei alte vânatoare de vrajitoare. Care este părerea dvs?
– În Franța, 14 iulie se numește Ziua Bastiliei, si este sărbătoarea națională a ţării. La 14 iulie 1790 a căzut Bastilia și a început Revoluția Franceză. Acest eveniment este celebrat acolo în fiecare an cu paradă militară, cea mai veche paradă militară din Europa. Când se va scrie istoria adevărată a României, 14 iulie 2014 va deveni, sper, un fel de Ziua Bastiliei pentru România: adevărata zi a căderii Securității. La 14 iulie 2014 primul ofiter al acestei odioase poliții politice comuniste, Alexandru Vișinescu, a fost acuzat legal de crime împotriva umanității.
– De ce puneti semnul egalității intre Vișinescu si Securitate?
– Pentru că acțiunea juridică împotriva lui Vișinescu dă finalitate legală procesului început în 2006, când România a devenit prima tară din Europa de Est al cărei președinte si parlament au condamnat politic crimele comunismului. Procesul împotriva lui Vișinescu va demola, de asemenea, cu autoritate juridică, și „Cartea Albă a Securității” acea sinistră operă de dezinformare în 4 volume publicată de guvernul român în 1994, care pretinde că Securitatea a servit interesele României într-o anumită etapă istorică, și care dă bază morală foștilor comuniști să încerce acum reabilitarea lui Ceaușescu.
PROCESUL LUI VIȘINESCU TREBUIE SĂ DUCĂ LA REABILITAREA VICTIMELOR SECURITĂȚII
– Credeti că procesul lui Vișinescu va trebui urmat de alte procese împotriva fostilor securisti?
– NU! Nu cred în revanchism. În viziunea mea, procesul împotriva lui Vișinescu va trebui urmat de acțiuni parlamentare menite să reabiliteze legal victimele Securitătii. Știu din proprie experientă că nici o tiranie nu a putut deveni cu adevărat democrație fără să-și asume răspunderea pentru crimele trecutului. Germania oferă un exemplu extrem de concludent.
GERMANIA A AVUT NEVOIE DE 50 DE ANI PENTRU A REABILITA VICTIMELE REGIMULUI NAZIST
În anii 1950, când am fost șef adjunct al Misiunii Comerciale a României în RFG, am văzut cum fostul Reich Hitlerist a fost transformat în Wirtschaftswunder – minune economică. Germaniei i-au trebuit însă alte trei decenii ca să-și asume răspunderea pentru crimele nazismului, și să devina o democrație reală. Și abia, în mai 1998, parlamentul german a adoptat legea de reabilitare a celor condamnați pentru motive politice de regimul nazist. Horst Heyman, presedintele comisiei parlamentare care a redactat legislația privind asumarea răspunderii pentru crimele nazismului, a cerut scuze poporului german pentru că Bundestagul a avut nevoie de 50 de ani ca să ajunga aici. Germaniei i-a trebuit o jumătate de secol ca să-și asume răspunderea pentru crimele nazismului deoarece această erezie s-a născut în Germania. Comunismul și Securitatea au fost însă importate în România, care nu ar trebui să astepte o nouă generație pentru a le condamna crimele. Procesul împotriva lui Vișinescu ne dă speranțe.
– Exemplul Germaniei este edificator. De ce?
– În Germania, doar istoricii își mai amintesc de Gestapo si de STASI. Securitatea continuă să fie însă pe buzele românilor. Am fost în Berlin curând după ce Zidul a fost demolat și am văzut cum RDG-ul a dispărut in neant. Ministerele ei au fost desființate. Miliția (Volkspolizei) a fost abolită. Armata s-a evaporat. Nimeni nu a plâns după ele. Diferenta dintre cele două Germanii era ca dintre zi si noapte, si RDG-iștii au înțeles că lumina nu vine intotdeauna de la răsărit. Echivalentul german al Securității, STASI, a încercat- ca si Securitatea -să se salveze schimbându-si numele și pretinzând că este o nouă instituție. Manevra nu i-a reusit. În dimineața de 11 decembrie 1989, când STASI-stii din Berlinul de Est s-au prezentat la lucru, n-au mai putut intra în sediile unităților. Toate cele 18 clădiri cenușii de pe Normanen Strasse care constituiau sediul central al STASI aveau ușile încuiate și sigilate. Anunțuri lipite la intrări informau că STASI a fost desființat și că sediile sale au fost luate sub control de un Comitet Cetătenesc de Stat. „Mă numesc Hans Joachim Gauck si sunt un pastor protestant,” s-a auzit o voce de la una din ferestrele clădirii centrale. Acolo erau birourile lui Erich Mielke, seful STASI, și Markus Wolf, șeful serviciului ei de spionaj, în care fusesem de multe ori în fosta mea viață de securist. „Am vrut să studiez jurnalismul,” a continuat Gauck, „dar STASI mi-a respins dosarul. Până la urmă am absolvit teologia. Nu sunt religios, dar dorinta de a crede în ceva a devenit din ce în ce mai importantă pentru mine în toti anii grei pe care i-am trăit pană azi, când comitetul nostru cetătenesc m-a însărcinat să iau sub control sediile centrale ale STASI.” Era o dimineată rece în Berlin în acea zi de decembrie 1989, dar când pastorul Gauck și-a terminat discursul cele câteva mii de ofițeri ai STASI care îl ascultau arătau mult mai plouați decât feţele lor ude de lapovită. În 1989, peste noapte, acuzații au devenit acuzatori. Hans Gauck este acum Presedintele Germaniei. Se spune că in democratie fiecare tară are liderii pe care-i merită.
– Două evenimente, aparent nelegate între ele, au captat atentia presei în zilele trecute: decesul lui Emil Bobu, un fost șef al Securității, si procesul împotriva magnatului Dan Voiculescu. În discutiile noastre, ati definit trăsătura de unire dintre aceste două evenimente: coruptia. Vă rog să o explicati…
– Morții se vorbesc doar de bine. Bobu a fost însă atât de corupt încât merită o excepție. După ce a fost numit ministru de interne, m-a chemat să-l pun în temă cu spionajul technico-științific. Când am terminat, Bobu m-a dus în camera de baie din spatele cabinetului său, ca să verifice chipurile dacă a înțeles bine cum se folosesc căsuțele poștale pentru transfer de materiale voluminoase TS. „Rezervorul WC-ului poate fi o bună căsuță poștală?” m-a întrebat. „Sigur,” i-am răspuns. „Atunci pune o sticla de Scotch și una de Armagnac în el în fiecare Vineri. Și fii atent să nu te vadă nimeni.” Ulterior am aflat că Generalul Gheorghe Marcu a primit aceleasi instructiuni. La 28 iulie 1978, când am făcut ruptura definitivă cu Securitatea, am lăsat pe masa din camera mea de la Hotelul Intercontinental din Koln hârtia pe care Bobu a notat, cu mâna lui, cadourile pe care vroia sa i le aduc din Germania. Alături de notă am pus cadourile propriu zise. Le-am pus acolo, la vedere, ca să expun corupția de la vârful Securității.
IULIAN VLAD, PROBABIL SINGURUL OM ONEST DIN CONDUCEREA SECURITĂȚII
Sunt convins că Generalul Iulian Vlad, care câteva zile mai târziu a venit în Germania să ancheteze „cazul Pacepa,” a luat nota și cadourile cu el, și le-a predat superiorilor. L-am cunoscut bine pe Vlad. El a fost probabil singurul om onest din conducerea Securității. În acei ani corupția a fost însă atât de puternică la vârful societății românești încât Bobu a fost promovat, nu demolat. Iți reamintesti? În decembrie 1989, când Ceaușescu a fugit din sediul CC, Bobu era în același elicopter.
Nu-l cunosc pe Dan Voiculescu și nu-mi permit să-l cataloghez. Cunosc însă în detalii unice istoria comerțului exterior din anii lui Ceaușescu, și nu am nici o îndoială că milionarii apăruți peste noapte după executarea lui Ceaușescu sunt produși ai corupției ceașsiste. Am descris această corupție în „Moștenirea Kremlinului,” publicată în România în 1993, confiscată imediat de SRI-stii lui Virgil Măgureanu, și re-publicată anul trecut de Humanitas. Redau un pasaj:
„Stiți ce-o să se întâmple dacă puneti căcat pe umerii fiecărui ofiter conspirat pe care-l aveți în clădirea asta?” m-a întrebat Maurer în ianuarie 1974, în timpul unei convocări a salariatilor din sistemul comertului exterior care a avut loc la sediul central al MCE. „Până și acoperișul sandramalei o să miroase a latrină!”
Maurer a avut dreptate. În Ministerul Comerțului Exterior, cinci miniștrii adjuncți și unsprezece directori erau ofițeri deplini conspirați ai DIE; 38 din cei 41 directori ai intreprinderilor de comerț exterior erau ofițeri deplin conspirați sau colaboratori ai DIE ori ai serviciului de informații al armatei. Toți erau remunerați cu salarii suplimentare secrete. Era natural, și omenesc, ca membrii acestei armate secrete să acorde prioritate sarcinilor informative. Iar aceste sarcini erau furtul de bani și tehnologii din Occident pentru a satisface megalomania Ceausestilor.
DIE AVEA ÎN CONTUL LUI CEAUȘESCU, ÎN 1978, 400 MILIOANE DE DOLARI
În „Orizonturi Roșii”, publicată în 1987, când Ceaușescu era încă „fiul iubit”, am raportat că DIE avea în contul secret al tiranului (AT-78) peste 400 milioane de dolari. Sunt convins că, în cei 11 ani care au trecut până la executarea lui Ceaușescu, DIE a acumulat alte sute de milioane de dolari. După ce Ceaușescu a fost executat, toate aceste milioane de dolari din fondul său special au dispărut însă ca prin minune. Și, tot ca prin minune, colonelul Amohnoaie, care gestiona aceste milioane în DIE, a devenit peste noapte general, iar unii conducători ai intreprinderilor de comerț exterior au devenit peste noapte milionari. În viziunea mea, Securitatea, care a avut drept de viată și de moarte asupra românilor, a fost cea mai coruptă instituție din istoria țării. Peștele se împute de la cap. Megalomania lui Ceausescu a devenit legendară, și capii securității i-au urmat exemplul.
AM FOST ȘI EU CORUPT
Am fost și eu corupt, dar în 1978 m-am lepădat de tot ce am avut, inclusiv de numele „Pacepa.” În „Orizonturi Roșii”, publicată în 1987, am explicat de ce am lăsat toate bagajele mele personale în camera de hotel din Koln când am făcut ruptura cu Ceaușescu si coruptia lui. Am luat cu mine doar poza Danei, și un ceas de mână pe care mi l-a dat Regele Husein al Iordaniei pentru că i-am salvat viața amenințată de Arafat.
Decesul lui Bobu și procesul împotriva lui Voiculescu ne dau speranțe că epidemia de corupție generată de Securitate ar putea fi eradicată. Pentru asta trebuie să mulțumim atât Bunului Dumnezeu, care a început să-i cheme pe foștii lideri securisti la el, dar și noului SRI care se pare că a declanșat un război pe viată si pe moarte împotriva corupției.
VA MAI TRECE MULTĂ APĂ PE DUNĂRE PÂNĂ CE ISTORICII VOR ÎNȚELEGE FRAUDELE SECURITĂȚII
– Dr. Liviu Țăranu a scris o carte despre Dvs. bazată pe documentele Securității depuse la CNSAS. Ați citit-o?
– Nu. E ca și cum aș citi o carte despre Regele Mihai, despre Iuliu Maniu, despre Dinu Bratianu sau despre oricine altcineva bazată exclusiv pe dosarele Securității. Fostul meu director de cadre la DIE, Gen. Nicolae Ceaușescu Jr., obișnuia să mă întrebe de câte ori îi ceream dosarul de cadre al cuiva: „Pentru promovare, sau pentru demolare?” După ce am facut ruptura cu Ceaușescu, acesta a trebuit să explice Biroului Politic de ce consilierul său personal a cerut azil politic în SUA. Îl respect pe Dl. Țăranu, care din câte știu a fost coleg cu fiica mea, dar mi-e greu să înțeleg cum a putut scrie o întreagă carte despre cineva fără a încerca măcar să discute și cu cel care forma subiectul cărții. Se pare, din pacate, că va mai trebui să treacă multă apa pe Dunăre până ce istoricii noștri vor înțelege pe deplin fraudele Securității, și vor începe să restabilească adevăratul adevăr istoric.
Iulie 2014
