spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-2.3 C
București

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economic vede criză economică în Germania și Italia

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) continuă să perceapă semne de încetinire a activităţii economice în majoritatea ţărilor membre, o tendinţă care se prelungeşte de mai multe luni şi este, în special, evidentă în Germania şi Italia, relatează agenţia EFE.

În Raportul său lunar privind indicatorii compuşi avansaţi, care măsoară, prin anticipare, schimbările în ciclul economic, OECD semnalează că această încetinire este generală în SUA, Japonia, Canada, Marea Britanie şi în zona euro în ansamblul său.

Această evoluţie este mai evidentă în special în Germania, al cărei indicator a pierdut 25 de sutimi într-o lună, ajungând la 99,02 puncte (net sub media pe termen lung, care marchează un nivel de 100), şi în Italia, unde a scăzut cu 17 sutimi, la 99,06 puncte.

Franţa face excepţie de la această tendinţă de scădere, indicatorul său menţinându-se nemodificat la nivelul de 99,12 puncte, ceea ce semnalează o creştere stabilă, potrivit autorilor raportului.

Spania se află într-o situaţie oarecum similară, cu o scădere de numai două sutimi, la 99,32 puncte.

În afara zonei euro, replierea este de 15 sutimi în cazul SUA (la 98,79 puncte), de 12 în Canada (la 98,75), de 9 în Japonia (a 99,40) sau de două în Marea Britanie (la 98,52).

Mexic se detaşează drept unul dintre puţinele state din OECD cu o evoluţie pozitivă a indicatorului timp de aproape zece luni (de 14 sutimi, la 99,51 puncte), ceea ce permite estimarea unui avans al ritmului său de creştere.

În ceea ce priveşte principalele economii emergente, cunoscute drept „Clubul ţărilor dezvoltate”, se anticipează o creştere „stabilă” în China, datorită „semnalelor mai pozitive din sectorul chimic şi cel al construcţiilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Tensiunile dintre Emirate și Arabia Saudită

    A devenit mai dificil pentru angajații companiilor cu sediul...

    Trump vrea ca India și China să investească in industria petrolieră venezueleană

    Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, la bordul...

    Lavrov: Europa încearcă să rupă relația ruso-americană

    Europa încearcă să „facă fisuri” în relațiile dintre Rusia...

    Zelenski: Rezolvarea problemelor teritoriale nu se poate face decât direct cu Putin

    Rezolvarea problemelor teritoriale din Ucraina este imposibilă fără un...

    Miza controlului lui Xi asupra Armatei

    Președintele chinez Xi Jinping și-a consolidat controlul complet asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare