Organizaţia Mondială a Sănătăţii recunoaşte că este o legătură „probabilă” între cazuri de inflamaţie la nivelul inimii şi injectarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu ARN mesager

Există o legătură „probabilă” între cazuri de inflamaţie la nivelul inimii şi injectarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu ARN mesager, dar avantajele depăşesc riscurile, a declarat vineri OMS, confirmând o expertiză americană, relatează AFP conform Agerpres.

Ambele vaccinuri bazate pe ARN mesager (Pfizer-BioNTech si Moderna) contin molecula ARNm COVID-19 (infasurata in bule uleioase din nanoparticule lipidice), lipide cum ar fi polietilen glycol (PEG) – un ingredient utilizat frecvent in multe medicamente si colesterol, saruri, zaharuri si solutii tampon, precum: clorura de potasiu, clorura de sodiu, fosfat disodic dihidrat, dihidrogenofosfatat de potasiu. 

Vaccinurile ARNm nu contin oua, gelatina, gluten, latex sau conservanti. De asemenea, nu au in compozitia lor antibiotice.

Într-un comunicat, experţii Comitetului consultativ mondial ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru securitatea vaccinurilor explică că cazuri de miocardită – o inflamaţie a muşchiului cardiac – şi de pericardită – o inflamaţie a membranei care anvelopează inima – au fost semnalate în mai multe ţări, în special în SUA.

„Cazurile raportate sunt în general survenite în zilele care au urmat vaccinării, mai frecvent la tineri şi mai adesea după a doua doză de vaccinuri cu ARN mesager împotriva COVID-19”, au precizat ei.

După examinarea informaţiilor disponibile până în prezent, experţii OMS concluzionează că „datele actuale sugerează o legătură de cauzalitate probabilă între miocardită şi vaccinurile cu ARN mesager”.

Totuşi, subliniază ei, „avantajele vaccinurilor cu ARN mesager depăşesc riscurile reducând numărul de spitalizări şi de decese cauzate de infectarea cu COVID-19”.

Experţii ONU mai indică şi faptul că datele disponibile sugerează că evoluţia imediată a miocarditei şi pericarditei după vaccinare este în general uşoară şi răspunde tratamentelor.

„O monitorizare este în curs pentru a determina efectele pe termen lung”, precizează ei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare