Organizația Mondială a Sănătății, mesaj pentru tineri: NU SUNTEȚI INVINCIBILI

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 a ajuns la 210.000 în toată lumea, iar numărul deceselor a depăşit pragul de 9.000 de morţi, lansând un mesaj de avertisment tinerilor că noul coronavirus poate fi la fel de periculos pentru ei, potrivit EFE, transmite Agerpres.

„Nu sunteţi invincibili, acest virus vă poate conduce la spital timp de săptămâni şi poate chiar să vă ucidă. Chiar dacă nu vă îmbolnăviţi, alegerile pe care le faceţi în deplasările voastre pot fi o problemă de viaţă sau de moarte pentru altcineva”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă online de la Geneva.

Mulţi tineri au impresia că noul coronavirus afectează doar persoanele vârstnice, dar nu şi pe ei, a spus Ghebreyesus, cerându-le să-şi limiteze viaţa socială pentru a proteja persoanele cele mai fragile.

„Unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că deşi persoanele vârstnice sunt cel mai dur afectate de maladie, tinerii nu sunt scutiţi şi o parte importantă din persoanele sub 50 de ani au trebuit să fie spitalizate”, a declarat medicul etiopian.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare