COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB-PREALUARE INPOLITICS
Cam așa se prezintă lucrurile pe scena politică, cel puțin prin prisma evenimentelor din ultimele luni. Partidul e PSD, iar președintele, evident, Klaus Iohannis. Cel din urmă a dovedit-o cu vîrf și îndesat la Consiliul Național al PNL de sîmbătă, cel dintîi o dovedește aproape zilnic prin incapacitatea de reacție coerentă de care dă dovadă, prin gafele guvernării șamd.
CN liberal de sîmbătă am putea spune că marchează o schimbare majoră de paradigmă, din perspectiva Cotrocenilor.
În ultimii doi ani, Iohannis a lăsat impresia că vrea să abordeze alegerile din 2019 cu altă strategie decît cea din 2014. Să fie candidatul nu al două partide majore fuzionate sub umbrela PNL – și să se îngrijească, deci, de creșterea permanentă a acestuia în sondaje – ci al unei mari alianțe strict conjuncturale de partide mai mici, de ONG-uri și cu o importantă susținere a mișcării tefeliste, vedeta incontestabilă a anului 2017. Probabil era avut în vedere modelul Macron, outsiderul cocoțat la vîrful politicii franceze pe umerii protestatarilor de pe străzile republicii. De aici, detașarea olimpiană a șefului statului în raport cu partidul care-l propulsase, declarativ cel puțin, la Cotroceni, dar și senzația lăsată că e dispus să lase PSD la butoanele guvernării cel puțin pînă la alegerile prezidențiale. Pentru că era esențial pentru Iohannis să intre în alegeri, în formula preconizată, ca unica speranță în bătălia cu ”ciuma roșie”
Din motive pragmatice, pe baza studiilor și analizelor, Iohannis și cei din spatele său se reorientează; planul inițial nu mai e creditat cu succes, pe de-o parte pentru că strada și-a pierdut suflul, pe de alta pentru că partide precum USR ori MRÎ anunță de pe acum că vor avea candidați proprii, iar PSD nu scade suficient în sondaje, pe mînă slăbiciunii adversarilor.
În consecință, președintele, la disperare, schimbă macazul; el anunță, de la tribuna CN, că vrea o apropiere urgentă între partidele dreptei, o întărire maximă a PNL, o debarcare a PSD de la guvernare în toamnă și promite, totodată, că se va implica direct și personal în viața liberalilor.
O bună parte dintre aceste mesaje au fost livrate și în cadrul ședinței de taină cu liderii PNL de dinaintea CN.
Acolo, din informațiile intrate în posesia noastră, Iohannis a cerut renunțarea la congres extraordinar, la luptele intestine, la debarcarea lui Orban – deși l-a muștruluit zdravăn pe liderul PNL – și, foarte important, le-a cerut să nu se mai îmbete cu apa rece a sondajelor.
Președintele le-a transmis că, potrivit datelor pe care pe deține, scorul real al PNL din sondaje nu trece de 25%, iar o proiecție realistă pentru alegeri, ținînd cont de participarea care se conturează, va duce PNL sub 20%.
”V-am lăsat din mînă în ultimii ani și nu v-ați mișcat bine deloc, de acum o să preiau personal problema” le-ar fi spus Iohannis liberalilor prezenți la paritate, în număr egal din partea taberelor PNL și PDL.
Revenind la discursul de la CN, acesta a avut mai multe linii directoare:
Critica indirectă, dar tăioasă, la adresa PNL, partid care are nevoie să-și contruiască ”un program politic solid, serios”. Un mod de a spune că, de fapt, PNL nu are nici acum așa ceva.
Indicații privind atragerea pe orbita sa a altor partide de dreapta: ”Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții! PNL este un partid puternic, are soluții și nu este singur! Nu sunteți singuri! Aveți lângă voi milioane de români. Aveți lângă voi alte partide în opoziție, bine intenționate(…)Fiți uniți, fiți puternici și mergeți și spuneți oamenilor ce vreți cu România!”.
În fine, fluturarea îmbietoarei perspective a venirii la guvernare încă din toamnă:
”Am ajuns să avem un guvern irațional(…)Acest stil de conducere irațională, ireală, nu poate să continue! Este nevoie de o alternativă. Este nevoie de o alternativă rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a reinstaura raționalitatea și normalitatea în România! Pentru asta, însă, chiar dacă nu sunteți singuri în Parlament, nu sunteți singuri în societate, e nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid, și puteți!(…)Și vă spun: toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România!(…) Avem nevoie în România de un guvern al raționalității naționale!”
Președintele a ținut să-și marcheze și teritoriul, în clar:
”Și acum la final, dragii mei, a mai rămas un singur lucru de lămurit. Eu mă implic, mă lupt, pentru o Românie puternică, pentru o Românie europeană, pentru o Românie prosperă. Și vă întreb: sunteți alături de mine în această luptă? Sunteți alături de mine în această luptă?”.
Altfel spus, să nu existe discuții că bastonul de mareșal va sta în mîna Cotrocenilor, iar PNL & comp vor avea rolul de pălmași.
Liberalii au plecat capetele și au acceptat directivele prezidențiale. Republica de la Ploiești – așteptata revoltă contra lui Orban și a stării de fapt din partid – a sucombat în fașă. Mizeria a fost băgată sub preș, cu speranța că nu se observă, măcar în următorul an.
Că Iohannis e în corzi și simte nevoia să schimbe urgent strategia pentru anul electoral și să apese pe accelerator o dovedesc și alte poziții exprimate la CN.
Începînd cu stupefianta cocoloșire a individului cu numere ”preferențiale” la mașină:
”Au început acțiuni de neimaginat, persoane care îndrăznesc, atenție, să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în România din anii întunecați ai comunismului”.
Excelent. La patru ani de la lansarea mega-programului de țară ”România educată”, am reușit doar să ne lămurim ce înțelege Klaus Iohannis prin educație.
Aiuritoare au fost și declarațiile privind creșterea numărului de români care cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită:
”Toate sondajele din ultimele luni arată că 80%, atenție, 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. Este acesta un semnal extrem de puternic? Este un rezultat catastrofal și asta în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în creștere, cu o economie în puternică creștere, au preluat o Românie care a fost extraordinar de bine situată în cadrul structurilor euro-atlantice, o țară care, în fine, începuse să fie nu doar văzută, ci și respectată, cu o abordare pro-europeană, cu o abordare pro-atlantică”.
Spunem aiuritoare pentru că sondajele arată nu de cîteva luni, ci de niște ani buni procente mari în ce privește percepția direcției greșite: CCSB mai 2009: 62%; IRES februarie 2011: 84%; IRES martie 2013: 61%; Eurobarometru februarie 2014: 69%; IRES august 2016: 74%; IPP mai 2017: 75%; IRES decembrie 2017: 75%; IRI august 2018: 77% șamd.
Marea întrebare e ce se înțelege exact prin ”direcție greșită”, pentru că aici s-ar putea ascunde o problemă extrem de serioasă și un sever cartonaș galben pentru președinte.
În decembrie 2015, cînd Iohannis își instala ”guvernul lui” la Victoria, un Eurobarometru releva că 72% dintre români sunt favorabili UE. În octombrie 2017, procentul lor scăzuse la 48%, fiind pentru prima dată cînd mai puțin de jumătate dintre români – cei mai entuziaști pro-europeni, cîndva, dintre țările foste comuniste – mai erau încrezători că apartenența la uniune e benefică.
O fi integral vina PSD, sau situația e mai gravă decît i-ar conveni președintelui să admită?
Acea ”direcție greșită” o fi programul de guvernare al PSD sau orientarea euro-atlantică a României care a dezamăgit, iată, jumătate din țară?
Dacă PSD are cu adevărat o vină, aceea e incapacitatea stupefiantă de reacție la atacurile ori gafele președintelui și de speculare a erorilor adversarilor politici.
Nicio vorbă serioasă în ultimele zile, spre exemplu, despre profunda neconstituționalitate a întîlnirii secrete între neutrul șef al statului și conducerea unui partid politic.
O reacție extrem de slabă la prostia cotrocenistă cu sesizarea CCR privind concediul Vioricăi Dăncilă.
Ce să mai spunem despre scandaloasa poveste a casei prezidențiale obținute ilegal și a banilor pe care Iohannis refuză să îi returneze?
Să luăm un banal exemplu: legea de funcționare a guvernului nr.90/2001 prevede la art.8 că ”În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Președintele României, la propunerea primului-ministru”.
Justiția a stabilit, reamintim, prin decizie irevocabilă, că parte din averea președintelui a fost obținută ilicit.
Desigur, legea 90 nu se referă la președinte.
Dar, ea transmite un semnal public clar legat de felul cum se ”joacă” asemenea situații: un oficial al statului nu își poate păstra funcția după acest verdict.
PSD-ului, însă, nici măcar prin cap nu i-a trecut vreo clipă să-i ceară demisia de onoare lui Klaus Iohannis după sentința justiției.
Iohannis în schimb cere sistematic demisia guvernului pentru tot ce-i trece prin cap.
PSD nu e în stare să someze autoritățile statului să clarifice cu celeritate situația halucinantă a premierului acuzat de înaltă trădare; se fac curînd trei luni și nu se mai aude nimic pe această temă gravă.
Să mai vorbim de scandalul plăcuțelor, unde PSD ar fi putut beneficia enorm în planul imaginii doar speculînd alianța morală între mesajul obscen și liderii dreptei? În condițiile în care electoratul dreptei e mai educat și mai rafinat, asemenea strategie ar fi putut duce la crearea unei falii între alegători și partidele topite după ”M…E PSD”; social-democrații au făcut ce au făcut și și-au pus gîtul lor pe butuc și nu pe al adversarilor.
Un președinte disperat și un partid de guvernămînt impotent: România e condusă, parcă, de orbul și șchiopul din parabola biblică.
Merge înainte, dar tare greu și cu minimă eficiență.
- Advertisement -
