Orban și Cîțu încalcă legea cu rectificarea bugetară

de Adrian Câciu, economist

Se anunţă o rectificare bugetară pentru această săptămână şi este ceaţă totală.
Lipsa totală de transparenţă!
Nu avem raportul semestrial privind situația economică și bugetară care trebuie publicat pe site MFP până la finalul lunii iulie, potrivit art 42 din Legea 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare.
Deci, încălcare de lege!
Nu avem proiect de rectificare pus în transparenţă decizională cu minim 10 zile înainte de adoptare.
A doua încălcare de lege.
Nu avem opinia Consiliului Fiscal referitoare la raport şi la rectificare.
Se incalcă astfel prevederile art. 23 din Legea 69/2010.
A treia încălcare de lege.

Se vorbeşte public de faptul că punctul de pensie nu va creşte cu 40% ci cu 14%. Se incalcă astfel prevederile Legii 127/2019, lege organică.
A patra încălcare de lege.

În rest, avem rectificare pe picior, pe colţ de masă, pe ascuns, o sa fim anunţati într-o conferintă de presă ca s-a făcut şi gata!
Acesta este ce mai elocvent exemplu de transparenţă şi profesionalism pe care cei care fac lucrurile pe şest în prezent vi l-au promis în trecut!
Caractere, nu alta!

Problema esta următoarea şi asta e şi o provocare pe care o lansez:
Daca deficitul nu scade sub 6% din PIB la rectificare nu avem ministru de finanţe pregătit şi profesionist ci doar contabil care adaugă la pagubă!

#transparenţiiluipeşteprăjit
#profesioniştidecarton

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare