Orbán: Popoarele vor pune întrebarea: de ce nu fac şi ele ceea ce fac maghiarii?

La 12 aprilie trebuie purtată o bătălie în care „trebuie să învingem simultan Partidul Tisza, pe Zelenski şi pe Ursula von der Leyen”, a declarat la mitingul împotriva războiului organizat sâmbătă la Esztergom.

Şeful guvernului a apreciat că principala problemă a liderilor europeni constă în faptul că „promovează politici care nu beneficiază de sprijinul propriilor popoare”, motiv pentru care Ungaria reprezintă, în opinia sa, un element incomod pe scena europeană. Potrivit acestuia, cetăţenii europeni pot observa, prin exemplul oferit de Ungaria, că „se poate gândi şi altfel”, iar problemele pot fi abordate şi gestionate într-o manieră diferită.

Viktor Orbán a susţinut că, din perspectiva Uniunii Europene, Ungaria nu este periculoasă prin dimensiunea sa, ci prin exemplul pe care îl oferă, demonstrând că „se poate şi altfel”. „La un moment dat, popoarele vor pune întrebarea: de ce nu fac şi ele ceea ce fac maghiarii?” – a afirmat el, amintind dezbaterea privind migraţia.

Potrivit lui Viktor Orbán, adversarii ţării urmăresc, prin provocarea unui asemenea haos economic, scumpirea carburanţilor şi creşterea inflaţiei, astfel încât responsabilitatea să fie atribuită guvernului. „În spatele şantajului se află, în realitate, o intenţie bine gândită de a înlătura guvernul suveranist ungar”, a subliniat acesta.

„De aceea, la 12 aprilie trebuie să purtăm o bătălie în care să învingem simultan Tisza, pe Volodimir Zelenski şi pe Ursula von der Leyen”, a declarat premierul ungar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Profitul Samsung a crescut cu 1800%, dar prețul acțiunilor scade. DE CE?

    Compania sud-coreeană Samsung Electronics a înregistrat un profit operațional...

    Japonia vrea 10 milioane de roboți

    Guvernul japonez a prezentat o strategie revizuită pentru dezvoltarea...

    Dunărea a scăzut de 2 ori

    Debitul Dunării va fi în scădere în următoarele zile...

    Marine Le Pen poate candida la prezidențiale anul viitor

    Curtea de Apel din Paris a redus pedeapsa pronunțată...

    Articole relationate

    Categorii populare