Orban: Orice discuţie legată de nivelul redevenţelor sau de alte taxe trebuie să fie „raţională”. România are un sistem de taxare „uşor peste media taxărilor din alte ţări europene”

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică, la Târgu Jiu, că orice discuţie legată de nivelul redevenţelor sau de alte taxe trebuie să fie „raţională” şi să ţină cont de conjunctura economică şi de interesele României.

Şeful Executivului a arătat că România are un sistem de taxare „uşor peste media taxărilor din alte ţări europene”, iar autorităţile trebuie să găsească un echilibru, punctând că nevoia principală a ţării este aceea de dezvoltare economică.

„Noi nu putem fixa redevenţe fără să ţinem cont de tot ceea ce înseamnă piaţa mondială, să ţinem cont de legislaţia europeană, de tipul de taxare practicat de celelalte ţări. Acest slogan cu creşterea redevenţelor pentru a creşte veniturile riscă să creeze efecte contrare, pentru că orice investitor, orice companie care este implicată în procesul de exploatare a resurselor naturale, în momentul în care ia decizia să susţină investiţii, ţine cont şi de sistemul de taxare care există în România, iar ce pot să vă spun comparativ cu sistemele de taxare din alte ţări – România nu are paradis fiscal, ci dimpotrivă, avem un sistem de taxare chiar uşor peste media taxărilor din alte ţări europene. Noi trebuie să găsim un echilibru între nevoile efective pe care le are România de dezvoltare – cel mai important lucru pentru România este să ne dezvoltăm economic. (…) Ca atare, orice discuţie legată de nivelul redevenţelor sau de alte taxe trebuie să fie raţională şi dictată de conjunctura economică şi de interesele pe care le are România”, a precizat Ludovic Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    UDMR: Mureșan poate ajunge premier doar cu ajutorul PSD

    Liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond, afirmă că formațiunea...

    Articole relationate

    Categorii populare