OMV Petrom renunță la 250 de sonde și 1200 de angajați

Compania OMV Petrom renunța anul acesta la 250 de sonde considerate ineficiente, din cele 7.600, și va disponibiliza 1.200 de angajați. Conducerea spune că printre motive se numără prețul scăzut al petrolului și intrarea în revizie a Petrobrazi, transmite RFI.

Anul trecut, OMV Petrom a mai oprit 350 de sonde, au anunțat oficialii grupului într-o conferință de presă. Numărul angajaților este, la finele primului semestru, de 15.237 de persoane.

Producția de țiței și gaze înregistrată la nivelul grupului a fost de 32,08 milioane de barili echivalent petrol (bep). În Romania, producția totală de țiței și gaze a fost de 30,5 milioane bep, în scădere cu 3% față de perioada similară a anului trecut.

Producția de țiței din România a fost de 13,30 milioane barili, cu 4% mai mica fata de aceeași perioadă a anului trecut , în principal din cauza declinului natural al zăcămintelor și a impactului condițiilor meteorologice.

Producția de gaze s-a redus cu 1%, până la 17,21 milioane barili echivalent petrol, din cauza declinului principalelor zăcăminte de gaze – Totea, Bulbuceni, Bustuchin, care nu a putut fi compensată de creșterea adusă de proiectul ”Lebăda Est” din Marea Neagră.

OMV Petrom a realizat un profit net de 117 milioane de lei pe trimestrul al doilea și de 405 de milioane de lei pe primul semestru, în scădere cu 83%, respectiv 61% față de perioadele similare ale anului trecut.

Potrivit raportului trimestrial al companiei, rezultatele financiare din trimestrul al doilea al acestui an au fost afectate de ”prețurile scăzute ale țițeiului și gazelor naturale, de marjele mai mici de rafinare și de oprirea planificată a rafinăriei pentru revizie generală”.

Valoarea vânzărilor consolidate a fost de 3.633 mil lei în trimestrul al doilea al acestui an, cu 20% mai mică decât in perioada similară a anului trecut, în principal pe fondul scăderii veniturilor din vânzările de produse petroliere, ca urmare a continuării declinului prețului la țiței și a cantităților vândute mai mici (determinate de oprirea planificată a rafinăriei Petrobrazi pentru revizie generală), precum și din cauza vânzărilor mai mici de gaze naturale.

Aceste efecte negative au fost parțial contrabalansate de vânzările mai mari de electricitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare