OMV: Gazele din Marea Neagră sunt ale Europei

Grupul austriac de stat OMV, compania-mamă a OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, este mai îngrijorat de evoluția situației politice de la București și de „iliberalizarea” pieței locale de gaze, care au scăzut încrederea investitorilor, decât de plafonarea pe timp de 3 ani a prețului de vânzare de către producători a gazelor proprii extrase la 68 lei/MWh, a declarat Manfred Leitner, membru al board-ului OMV responsabil cu operațiunile downstream, la teleconferința cu analiștii financiari ce a urmat prezentării rezultatelor financiare ale companiei pe anul trecut, transmite Profit.ro.

Ne trebuie termeni competitivi, ne trebuie o piață a gazelor liberalizată și ne trebuie, bineînțeles, infrastructura cheie din România pentru a ne exporta volumele extrase, pentru că acest proiect este clar gândit pentru Europa, nu exclusiv pentru România. În consecință, orice restricționare a exporturilor de gaze către vecini (este neavenită – n.r.), ați văzut unele comentarii din partea Ungariei, ei sunt foarte îngrijorați că proiectul Neptun Deep ar putea fi întârziat, căci Ungaria are nevoie de gaze din România pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare, a spus el.

„Dați-mi voie să încep cu o afirmație clară. OMV și OMV Petrom sunt extrem de dedicate proiectului Neptun Deep. Nu mă înțelegeți greșit cu comentariul pe care l-am făcut anterior. E mai îngrijorător climatul din România. România se îndepărtează de o piață a gazelor liberalizată. Problema nu e durata plafonării prețului la gaze, este vorba de viitor și de întreg cadrul din România. Cadrul fiscal s-a înrăutățit, iar riscul politic al țării a crescut. În consecință, cred că investitorii trebuie să-și recapete încrederea în România, iar eu sunt unul dintre ei. Da, sunt unul dintre ei. Eu mă lupt și am discutat problema și în board și am discutat-o și cu (neinteligibil, dar probabil este vorba despre CEO-ul OMV Petrom, Cristina Verchere – n.r.) și ea va continua dialogul cu Guvernul român pentru a pune la punct cadrul corect care să permită o decizie finală de investiție pozitivă în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră”, a spus Leitner, răspunzându-i unui analist de la Citi Bank, care întrebase ce anume a determinat amânarea deciziei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare