Omul lui Bolo și-a făcut Grădină Zoologică ilegală

De trei zile, în Bihor funcționează o grădină zoologică privată, cu felurite animale sălbatice, inclusiv tigri bengalezi și un râs african, dar fără ca amplasamentul să aibă autorizațiile necesare funcționării, scrie Bihoreanul.

BIHOREANUL a aflat că Liska Park, un zoo recent inaugurat de un cunoscut om de afaceri orădean, totodată consilier local PNL, a fost deschis fără să dețină autorizație de mediu sau sanitar-veterinară, ambele obligatorii.

Liska Park a fost inaugurat duminică, pe valea Târnei, lângă Șinteu, inaugurare anunțată pe rețelele de socializare și în presa locală. Conform reclamelor, grădina zoologică se întinde pe 70 de hectare și are peste 50 de animale, „de la tigri, caracal (râs african), coati, ratoni, nandu, emu, canguri pitici, iepuri de Patagonia, porci mistreți, porci vietnamezi, porci mangaliță, bizoni, bivoli, alpaca, lama, câteva rase de oi și de capre, iepuri, ponei, cai, mai multe rase de fazani, multe rase de găini/cocoși, rațe, curci/curcani, păuni, porumbei, mufloni, multe rase de cerbi/căprioare și un cerb albinos”.

Conform informațiilor publicate pe site-ul liskapark.ro, firma care administrează grădina este Filonatura SRL, iar aceasta nu are nicio solicitare depusă nici la Direcția pentru Mediu, nici la DSVSA. Dacă ar fi solicitat autorizația de mediu, memoriul tehnic ar fi publicat pe site-ul instituției, așa cum se întâmplă cu orice investiție din Bihor, iar procedura de autorizare ar implica și o perioadă de consultare publică.

„Investitorul nu a depus nicio solicitare”, a confirmat șefa Direcției pentru Mediu Bihor, Sanda Mercea, miercuri, pentru BIHOREANUL. De asemenea, nici DSVSA Bihor nu a înregistrat o asemenea cerere din partea administratorilor grădinii.

BIHOREANUL a încercat să obțină explicații de la patronii amplasamentului, dar fără prea mare succes. „N-am nici timp, nici chef să vorbesc cu dvs, sunt foarte relaxat, în concediu”, a spus Mihai Torjoc, când a aflat motivul pentru care a fost sunat de reporterul BIHOREANULUI.

Torjoc este indicat pe site-ul Liska Park ca fiind unul dintre administratorii afacerii, alături de cetățeanul austriac Friedl Christian, iar numărul lui de telefon mobil este numărul de contact al firmei Filonatura SRL. Acționarii firmei sunt alte două societăți, Casa Tirol SRL (51%), deținută de Friedl, și Mino Serv SRL (49%), patronată de Minodora și Mihai Torjoc.


Mihai Torjoc (pe primul rând, al treilea de la stânga) face parte din echipa primarului Florin Birta în Consiliul Local Oradea

Afaceristul este un personaj notoriu în Oradea, fiind patronul pizzeriei orădene Due Fratelli, al unui complex turistic inaugurat de câțiva ani tot la Șinteu, botezat Due Fratelli Village, iar de anul trecut ocupă și funcția de consilier local PNL în Oradea, în echipa primarului Florin Birta.

„Nu înțeleg care e treaba dvs., să-mi puneți întrebări. De ce vă interesează, sunteți vreo autoritate?”, a continuat Torjoc, refuzând să spună de ce a deschis grădina zoologică fără autorizațiile obligatorii, punând în pericol atât vizitatorii, cât și animalele. Apoi, sub pretextul că „mă sună primarul și n-am chef să vorbesc cu dvs”, a închis telefonul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare