Omul cheie de la Vatican, atac la UE

UE duce o politică a dublelor standarde față de țările aflate în conflict, iar confruntările din Ucraina și Orientul Mijlociu demonstrează acest lucru, a declarat Victor Manuel Fernandez, șeful doctrinei Vaticanului, într-o conferință cu ușile închise, relatează Politico.

La o conferință convocată de Papa Leon al XIV-lea pentru a studia „cultura puterii” globală, Fernandez a acuzat UE că aplică selectiv dreptul internațional. „Dacă o țară este un inamic, este condamnată ca fiind nedemocratică. Dar dacă este un aliat, lipsa libertății de exprimare, a drepturilor omului sau a valorilor democratice este ignorată”, a declarat el.

Șeful doctrinei Vaticanului a adăugat că UE impune sancțiuni unor țări și trimite arme altora, dar nu reușește să facă același lucru în fața „invaziilor și mai grave, cu consecințe și mai brutale”. În opinia sa, aceste contradicții indică faptul că „în practică, preocupările se reduc la interese politice și economice”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Userista de la Mediu a reușit să accese doar jumătate din fondurile PNRR

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție...

    Meloni: UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri despre Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă...

    The Telegraph: Trump va intensifica presiunea asupra Kievului

    Președintele american Donald Trump ar putea intensifica presiunea asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare