Omul cheie de la Kremlin: Facem concesii, dar americanii trebuie să se înțeleagă cu ucrainenii și europenii. Trump înțelege

Rusia este pregătită pentru anumite compromisuri privind soluționarea crizei ucrainene, dar Washingtonul trebuie să colaboreze în acest scop și cu Kievul și cu Europa, a declarat consilierul prezidențial rus, Iuri Ușakov, comentând rezultatele summitului din Alaska dintre președinții Vladimir Putin al Rusiei și Donald Trump al Statelor Unite.

„Am făcut anumite concesii acolo (în Alaska-n.red”, a spus el într-un interviu acordat cotidianului Kommersant. „Concesia, sau mai degrabă un pas înainte, este legată de ceea ce americanii ar trebui să obțină de la blocul europenilor și ucrainenilor.”

„Dacă vom realiza ceea ce am vorbit, ceea ce americanii au convenit, vom ajunge la o soluționare pașnică”, a remarcat el.

Potrivit consilierului de la Kremlin, acordurile Putin-Trump sunt „baza tuturor acordurilor”, ceea ce face posibilă reconcilierea aspectelor cheie „și rezolvarea problemelor”. „Iar partea americană demonstrează disponibilitatea de a lucra pentru a realiza ceea ce președinții au convenit”, a spus el, adăugând că aceasta înseamnă că potențialul orașului Anchorage „nu a fost epuizat”.

„Se pare că Donald Trump a îndreptat situația și înțelege problema”, a subliniat Ușakov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

    Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de...

    Isărescu avertizează: Războiul din Iran ne va lovi puternic

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spune că războiul din Orientul...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Vouă nu vă e rușine?

    de Adriana Stoicescu, judecător Constat ca DJ Stelica se plictiseste. Si...

    Aeroportul Târgu Mureș, 10 rute şi 8 destinaţii noi

    Compania aeriană low-cost Wizz Air va lansa nouă noi...

    Articole relationate

    Categorii populare