Olanda nu vrea noi sancțiuni pentru Rusia: TREBUIE SĂ NEGOCIEM

Ministrul olandez de externe, Stef Blok, a făcut apel luni la un armistiţiu în războiul civil din Siria şi a respins apelurile privind impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, relatează agenţia Xinhua.

Blok a făcut declaraţiile respective la televiziunea olandeză RTL, în marja unei reuniuni la Luxemburg a miniştrilor europeni de externe, pe agenda căreia se află situaţia din Siria.

În opinia lui Blok, o soluţie negociată, prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, este necesară pentru a pune capăt conflictului din Siria. ”Singura cale de ieşire este cea prin intermediul negocierilor”, a afirmat Blok.

Sâmbătă, SUA, Franţa şi Marea Britanie au întreprins lovituri aeriene asupra unor obiective în Siria, drept represalii la un presupus atac chimic în oraşul sirian Douma.

Washingtonul a ameninţat cu noi sancţiuni împotriva Rusiei pentru că sprijină guvernul sirian.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare