Oficial maghiar de Ziua Ungariei la Cluj: Am reuşit să dăinuim aici, în Bazinul Carpatic, de o mie de ani

Comunitatea naţională maghiară nu şi-a pierdut nici echilibrul sufletesc şi nici încrederea de sine. În plus, nu există presiuni care să o determine să renunţe la valorile al căror exponent este regele Sfântul Ştefan I, căci comunitatea a menţinut Ungaria creştină în acea formă reală în care a lăsat-o regele fondator al statului acum o mie de ani – a accentuat miercuri la Cluj-Napoca, Lőrinc Nacsa, secretarul de stat responsabil cu politica de edificare a naţiunii.

Lőrinc Nacsa a participat – la Biserica Sfântul Mihail din piaţa centrală a oraşului din Transilvania – la slujba ecumenică ţinută cu ocazia sărbătorii naţionale maghiare şi a binecuvântării pâinii noi. În discursul său rostit în timpul festivităţii organizate de Asociaţia Pro Agricultura ca parte a programului „Pâinea maghiarilor – 15 milioane de boabe de grâu”, el a evidenţiat perseverenţa de o mie de ani a poporului maghiar de a păstra moştenirea lăsată de regele Sfântului Ştefan I. „Noi, maghiarii, am demonstrat împreună că suntem demni de moştenirea lui şi astăzi. Din această cauză am reuşit să dăinuim aici, în Bazinul Carpatic, timp de o mie de ani, şi această perseverenţă ne va menţine aici şi în următoarea mie de ani” – a afirmat el.

Lőrinc Nacsa a reamintit că au existat multe încercări – conforme cu interesele politice caracteristice anumitor epoci – de a transforma ziua de sărbătoare de 20 august, de a-i conferi o altă semnificaţie sau denumire; dar niciodată nu s-a reuşit ştergerea adevăratei valori a acesteia din inimile membrilor comunităţii maghiare. „Furtunile istoriei ne-au învăţat să privim cu luciditate lumea din jurul nostru” – a spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Articole relationate

    Categorii populare