Home Externe Oficial american: Ucraina s-a angajat să nu mai atace exportul de petrol...

Oficial american: Ucraina s-a angajat să nu mai atace exportul de petrol kazah, care asigură 60% din necesarul României

0

Ucraina a fost de acord să nu atace anumite petroliere care nu sunt deținute de Rusia, precum și infrastructura din Marea Neagră, crucială pentru exportul de petrol kazah, după ce atacurile asupra navelor de luna trecută au dus la suspendarea încărcării petrolului, a declarat astăzi pentru Bloomberg un oficial american familiarizat cu acordul.

Potrivit acestuia, Ucraina a stabilit puncte de contact prin care transportatorii comerciali pot face schimb de informații și pot asigura trecerea în siguranță a navelor.

Conform acordului încheiat între SUA și Ucraina, Kievul s-a angajat să nu atace infrastructura Consorțiului Conductei Caspice, precum și navele care nu sunt deținute de Rusia și care navighează către terminalul respectiv, cu condiția ca aceste nave să nu se afle sub sancțiuni ucrainene și să nu transporte mărfuri rusești, a declarat oficialul american.

Kazahstanul este principala sursă de import de petrol a României (aproximativ 60% din necesar). În iulie 2026, atacurile cu drone de la Marea Neagră au blocat rutele de transport spre terminale, provocând întreruperi temporare în aprovizionarea rafinăriilor și scumpiri la benzinării, în timp ce autoritățile caută rute alternative

Ad

Exit mobile version